Sonda care ne-a dat cele mai bune poze cu Pluto are o nouă misiune
0După ce sonda New Horizons a trecut proba “Pluto”, are o nouă misiune şi se îndreaptă spre un obiect din Centura Kuiper descoperită de astronomi în urmă cu ani de zile, despre care se crede că ajută la formarea altor planete cel puţin la fel de mari ca Pluto.
Obiectul spre care se îndreaptă sonda New Horizons se află la o distanţă de un miliard şi jumătate de kilometri de Pluto. Face parte dintr-o regiune numită Centura Kuiper (care are formă de gogoaşă) şi are sute de mii de corpuri de gheaţă. Obiectul ales pentru a fi studiat este denumit 2014 MU69 şi se află de ceva timp în atenţia astronomilor.
“Costurile pentru această nouă misiune vor fi mult mai mici”, au afirmat specialiştii citaţi de BBC, deoarece este nevoie de mai puţin combustibil pentru a ajunge la aceste obiecte, denumite KBO (n.red.: Kuiper Belt Object, adică “corpuri din Centura Kuiper”). Astfel, pe lângă noile descoperiri, rămâne şi mai mult combustibil, aşadar din acest punct de vedere sonda nu ar trebui să aibă probleme până în anul 2020 sau chiar mai încolo.
În ianuarie 2006, când New Horizons a pornit în această călătorie, NASA a subliniat că Pluto este doar începutul, fiind ultima planetă din sistemul solar nestudiată până acum de vreo sondă spaţială şi că, în funcţie de rezultate, voiajul va continua spre noi descoperiri. Aparent, momentul glorios pentru cei de la NASA continuă prin ulterioare reuşite, cum a fost cea cu planeta Pluto.
Gemenele Voyager, cele mai îndepărtate corpuri create de om
În anul 1977, NASA a lansat două sonde spaţiale gemene, Voyager 1 şi Voyager 2, datorită cărora ştim majoritatea lucrurilor despre sistemul nostru solar. Voyager 2 a fost lansată prima, datorită fenomenului astronomic favorabil de la vremea aceea, o aliniere rară a planetelor posibilă o dată la 177 de ani.

Aşa a fost posibilă traiectoria prin care a explorate Uranus, Saturn, Jupiter şi Neptun. Voyager 2 a ajuns mai departe decât ar putea sa ajungă omul, fizic vorbind. Voyager 1 a fost lansată la câteva zile, pe o traiectorie mai scurtă şi avea ca scop principal explorarea de la distanţă a planetelor Jupiter şi Saturn, precum şi a unuia dintre cei mai mari sateliţi ai lui Saturn, Titan. Datorită acestor două sonde, am putut avea imagini pe care cu greu am fi putut să ni le imaginăm.
Autor: Ana Pârvu