Facerea Lunii: studiul din Israel explică satelitul de pe cer

Un institut de ştiinţă din Israel furnizează o teorie diferită despre modul în care s-a format Luna, satelitul natural al Pământului.

Teoria populară şi promovată despre Lună e că s-a format în urmă cu patru miliarde de ani, când un corp spaţial de dimensiunea planetei Marte, cunoscut sub numele „Theia“, s-a ciocnit de Pământ. În urma impactului, bucăţi gigantice de rocă topită au fost aruncate în spaţiu. Câmpurile gravitaţionale ale corpurilor mai mari le-au atras pe cele mici şi, strat cu strat, au „construit“ Luna. În 2017, este relansată o teorie diferită. Premisa e că satelitul natural a apărut în urma mai multor coliziuni, una singură nefiind suficient de puternică şi destul de improbabilă.

Istoria diferită a satelitului presupune că acum patru miliarde de ani aproximativ 20 de obiecte spaţiale de dimensiuni considerabile au lovit Terra. Teoria a fost avansată de cercetători de la Institutul de Ştiinţă Weizmann din Israel. Raluca Rufu, coordonatoarea studiului, consideră că scenariul unui impact multiplu explică într-un mod mai natural formarea Lunii. În etapele preliminare ale formării sistemului solar, coliziunile de acest fel erau frecvente.

Studiul arată că e mai firesc să fie valabilă noua teorie, decât precedenta. În urma coliziunilor, resturile au ajuns în spaţiu, iar gravitaţia Pământului le-a dat forma unui inel de tipul celui din jurul planetei Saturn. Ulterior, acestea au devenit un corp unic vizibil şi în prezent.

„Modelul nostru arată că Pământul de atunci avea această serie de luni mai mici, formate în urmă unor coliziuni repetate. E foarte probabil ca toate acestea, mai târziu, să fi fost atrase spre Terra, să se fi distrus între ele sau să fi fost expulzate în afara câmpului gravitaţional“, a explicat Hagai Perets, coautor al studiului şi profesor la Institutul de Tehnologie din Israel.

Noua teorie, inspirată de un studiu mai vechi

Un studiu similar celui derulat în Israel a fost pornit în 1989, dar nu a fost dus până la capăt. Cei de acum susţin că vor continua cercetările pentru a afla cum s-au contopit lunile mai mici în cea mare din prezent. Teoria despre un impact major, o singură dată, a fost lansată la mijlocul anilor ‘70. Ipoteza a început să fie mai puţin plauzibilă, când au fost derulate cercetări ale mostrelor de sol de pe Lună şi Pământ.

Studierea rocilor de pe satelit a demonstrat o compoziţie cvasi-identică celei rocilor terestre. În urma unui impact foarte mare, cu un corp de dimensiunea lui Marte, ar fi trebuit să rămână pe Lună şi elemente aduse de impactor. Noul scenariu nu este ideal, dar cercetări viitoare ar putea ajuta.

„Ca să respecte atât compoziţia, cât şi impulsul unghiular, ipoteza unui singur impact masiv ar trebui să întrunească un set specific de condiţii. Asta face ca formarea Lunii în urma lui să fie o coincidenţă improbabilă“, a declarat Gareth Collins, cercetător la Colegiul Imperial din Londra. El consideră că studiul din Israel readuce în actualitate ipoteza existenţei mai multor luni şi asta poate ajuta ştiinţa pe viitor să vină cu un răspuns corect.

Au fost şi studii care au arătat că un satelit natural se poate forma în urma unui singur impact, dacă impulsul unghiular este respectat. Rufu consideră însă că dacă sunt aduse în discuţie şi elementele similare descoperite pe Lună, atunci masa de material ajunsă în spaţiu de pe Pământ trebuia să fie improbabil de mare.