Cum ar fi viaţa pe cele şapte planete descoperite în jurul stelei Trappist-1

0
Publicat:
Ultima actualizare:

NASA a anunţat descoperirea unui nou sistem solar, denumit Trappist-1, aflat la o distanţă de 39 de ani-lumină, iar vestea existenţei a şapte planete care ar avea temperatura potrivită pentru a putea găzdui viaţă ne face să ne întrebăm cât de diferit ar fi traiul pe o planetă extraterestră faţă de cel de pe Pământ.

Nbc News a identificat principalele diferenţe.

O privelişte uluitoare

Să priveşti spre cer din sistemul solar Trappist-1 ar fi un adevărat spectacol, pentru că ar fi vizibile celelalte şase planete din vecinătate. Pe a treia planetă de la steaua-mamă, cea de-a doua planetă s-ar vedea de două ori mai mare decât o Lună plină văzută de pe Pământ.

„Dacă te-ai afla pe suprafaţa uneia dintre aceste planete, ai avea o privelişte nemaipomenită asupra celorlalte planete“, spune Michaël Gillon, astronom la Universitatea din Liège, Belgia. „Nu s-ar vedea aşa cum zărim noi Venus sau Marte, ca pe nişte puncte de lumină, ci, mai degrabă, aşa cum ni se arată Luna. Am putea vedea structura acestor lumi“, a explicat astronomul care este şi autor al lucrării care descrie descoperirea. 

Iar asta deoarece toate cele şapte planete din sistemul Trapist-1 orbitează mai aproape de steaua lor decât distanţa la care se roteşte Mercur în jurul Soarelui. De altfel, planetele aflate la extremităţile sistemului solar sunt de 30 de ori mai apropiate decât Pământ şi Venus. 

image

Motivul pentru care aceste şapte planete există pe orbite atât de înguste se datorează faptului că ele gravitează în jurul unei stele pitice ultra-rece, a cărei luminozitate este de 2.000 de ori mai slabă decât cea a Soarelui şi care este puţin mai mare decât planeta Jupiter.

Trei dintre aceste planete se află într-o „zonă locuibilă“, adică acea regiune din jurul unei stele în care planeta poate atinge o temperatură de suprafaţă potrivită pentru a permite existenţa apei lichide. Poziţia zonei locuibile este diferită în jurul fiecărei stele - în cazul stelei Trappist-1, care emană semnificativ mai puţină căldură decât Soarele, zona locuibilă se află mult mai aproape de stea.

Cu toate acestea, nu există certitudinea că pe suprafaţa unei planete aflate în zona locuibilă a Trappist-1 se găseşte apă în stare lichidă. În lipsa atmosferei, apa nu va rămâne un lichid în spaţiu. De exemplu, pe comete (care nu au atmosferă), cuburile de gheaţă se devin direct vapori când sunt încălzite de Soare.

Un amurg fără sfârşit 

În ciuda distanţei mici la care cele şapte planete orbitează în jurul stelei-mamă, lumina naturală ar avea o intensitate foarte slabă. 

Stelele pitice ultra-reci emit mult mai puţine radiaţii decât stelele asemănătoare Soarelui, iar Trappist-1 are un diametru de aproximativ 8% din cel al Soarelui şi are 0,05% din strălucirea lui, potrivit space.com. O mare parte din lumina generată de Trappist-1 se propagă în lungimi de unde infraroşii, invizibile pentru ochiul uman, explică Amaury Triaud de la Institutul de Astronomie de la Universitatea din Cambridge, Anglia.

image

Trappist-1 ar putea să încălzească aerul pe suprafaţa celor şapte planete, dar cerul, pe timp de zi, nu ar fi niciodată mai luminat decât lumina pe care o avem pe Pământ după apusul soarelui.

Ani scurţi şi zile eterne

image

Planetele din sistemul solar Trappist-1 au nevoie de doar câteva zile pentru a finaliza o rotaţie completă. Cea mai îndepărtată planetă reuşeşte să termine acest ciclu în aproximativ 20 de zile. Asta înseamnă că „un an“ (sau ceea ce oamenii de ştiinţă numesc perioada orbitală) pe cele mai multe dintre aceste planete este echivalentul a două săptămâni de pe Pământ. 

Chiar dacă anii sunt scurţi, zilele ar fi foarte lungi - aproape eterne, după cum explică oamenii de ştiinţă din spatele descoperirii, asta pentru că planetele sunt „blocate mareic“, ceea ce înseamnă că o parte a fiecărei planete va fi mereu expusă luminii de la steaua-mamă. La fel cum Luna ne arată mereu aceeaşi faţă, datorită efectului mareic (În timp ce Luna încearcă să se deplaseze în linie dreaptă, Pământul trage de aceasta, făcând-o să se deplaseze spre Terra).

Planetele se rotesc, dar atât de lent, încât o faţă a planetei rămâne blocată spre stea. Din această perspectivă, există dezbateri privind capacitatea unei astfel de planete „blocate“ de a găzdui viaţă, pentru că partea expusă continuu stelei-mamă s-ar încălzi excesiv, până la punctul de fierbere a apei, iar cealaltă faţă s-ar răci sub punctul de îngheţ. Dar există şi posibilitatea ca atmosfera planetei să disperseze căldura pe întreaga sa suprafaţă. Însă acest lucru s-ar întâmpla prin intermediul uraganelor, care ar putea fi clasate peste cele de categoria 5 care fac ravagii pe Pământ. 

În cazul în care ar exista un echilibru, iar viaţa ar fi posibilă în aceste condiţii, ar interveni alte probleme, pentru că stelele pitice ultra-reci sunt capricioase. Intensitatea luminii s-ar putea reduce cu până la 40% timp de câteva luni, iar alte ori steaua Trappist-1 ar putea provoca furtuni solare devastatoare. 

Entuziasmul prezumţiei că cele şapte planete ar putea găzdui viaţă se ofileşte în faţa distanţei de 40 de ani-lumină faţă de Soare. Transportarea oamenilor pe Trappist-1 presupune dezvoltarea unor tehnologii care depăşesc orizontul de aplicare a fizicii şi ingineriei aşa cum le cunoaştem noi. 

Voyager 1, cea mai îndepărtată sondă de Pământ, a părăsit sistemul solar şi a ajuns în spaţiul interstelar în 2012. Conform NASA, viteza cu care călătoreşte în prezent este de aproximativ 61.500 de km/h. Voyager 1 ar putea ajunge la Trappist-1 în aproape 700.000 de ani.

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite