Sony Xperia PRO-I, smartphone cu specificaţii foto-video profesionale, intră pe piaţa din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sony Xperia PRO-I
Sony Xperia PRO-I

Sony anunţă astăzi lansarea pe piaţa din România a unui nou smartphone Xperia, dezvoltat special pentru creatorii de conţinut, modelul Xperia PRO-I.

Combinând senzorul de tip 1.0, optică Tessar 24mm ZEISS, procesare avansată a imaginii şi AF (autofocalizare), înregistrare video 4K 120p şi multe altele, Xperia PRO-I oferă o calitate profesională a imaginii, având în acelaşi timp un design ultra-subţire de doar 8.9mm. 

Xperia PRO-I este dezvoltat pe baza aceleiaşi tehnologii de imagistică implementată pentru brandul de cameră mirrorless Alpha şi este primul smartphone din lume care include un senzor de tip 1.0 cu AF pentru detecţia fazei. Noul model include

  • senzor de tip 1.0 Exmor RS cu pixel pitch de 2.4µm pentru performanţă ridicată în condiţii de luminozitate scăzută;
  • fotografie RAW 12-bit pentru interval dinamic crescut şi deschidere duală a diafragmei (F2.0/F4.0)pentru a schimba cu uşurinţă adâncimea de câmp;
  • procesorul de imagine BIONZ X configurat pentru smartphone,
  • circuit LSI front-end.

Xperia PRO-I include trei obiective, toate îmbunătăţite cu un coating protector ZEISS T care reflectă lumina, şi un senzor 3D iToF. Noul obiectiv de 24mm adoptă optica ZEISS Tessar şi oferă imagini cu mai puţine distorsiuni periferice ale imaginii, dar şi contrast şi claritate. Obiectivul de 24mm de pe Xperia PRO-I este completat de alte două opţiuni, de 16mm şi 50mm. Senzorul 3D iToF al dispozitivului calculează instant distanţa dintre cameră şi subiect, asigurând autofocalizare rapidă şi precisă.

Xperia PRO-I dispune de 315 puncte AF de detecţie a fazei care acoperă 90% din suprafaţa imaginii, precum şi de tehnologie de autofocalizare de ultimă generaţie, inclusive Real-time Eye-AF pentru oameni şi animale, Real-time tracking, fotografiere în rafală AF/AE la 20 de cadre pe secundă şi declanşator anti-distorsiuni pentru a surprinde mai clar subiecţii care se deplasează rapid.

Sony Xperia PRO-I

Cu modeul Photography Pro de pe Xperia PRO-I, utilizatorii pot personaliza setările manuale sau pot accesa cu uşurinţă setările automate pentru a fotografia în format RAW. La fotografierea RAW, Xperia PRO-I suportă captarea pe 12 biţi ceea ce crează gradaţii de culoare bogate, fără efectul de banding. Photography Pro oferă, de asemenea şi modul Basic pentru acces rapid la o gamă largă de funcţionalităţi de fotografiere foarte uşor de folosit, inclusiv un buton declanşator tactil. La fel ca în cazul modelelor precedente Xperia, noul Xperia PRO-I suportă Imaging Edge Mobile.

Xperia PRO-I dispune de un buton de declanşare dedicat care integrează acelaşi modul precum cel al camerelor din seria Sony RX100 şi necesită acelaşi combinaţii de butoane pentru a realiza procesul de autofocalizare şi pe cel de declanşare. Utilizatorii au şi opţiunea de a apăsa lung butonul pentru a iniţia modul Photography Pro şi pentru a fotografia imediat, chiar şi atunci când display-ul este oprit. Pentru acest nou model a fost percepută şi o perforaţie specială pentru ataşarea unei curele, care ajută la păstrarea dispozitivului în siguranţă.

Xperia PRO-I este primul smartphone din lume care permite înregistrare video la calitate 4K 120fps, fapt ce le oferă utilizatorilor posibilitatea să surprindă şi să redea scene în mişcare rapidă şi video în slow-motion până la 5x. Stabilizarea imaginii se bazează pe cel mai recent mecanism cardanic Optical SteadyShot cu FlawlessEye. 

Pe lângă microfoanele stereo, modelul Xperia PRO-I dispune de un microfon monaural încorporat lângă camera principală şi tehnologia de la Sony de separare audio pentru a filtra sunetul produs de vânt, atât pentru stereo, cât şi pentru microfoanele monoaurale.

Xperia PRO-I include şi două noi funcţii dedicate pentru înregistrare video şi pentru cinematografie:

  • Videography Pro prin care tilizatorii pot ajusta în mod precis şi intuitive setări precum focalizarea, expunerea şi balansul de alb chiar şi în timpul înregistrării video, pentru a se adapta mediului de filmare.  Prin atribuirea aplicaţiei „Videography Pro” butonului de pe marginea body-ului 217, utilizatorii pot începe filmarea imediat, de parcă ar folosi o cameră dedicată. Butonul lateral poate fi personalizat pentru a se potrivi şi cu alte aplicaţii sau funcţii.
  • Cinematography Pro preia din tehnologia camerelor video profesionale de la Sony pentru a oferi o imagine cinematică cu opt setări de culoare diferite inspirate de camera digitală de cinema VENICE de la Sony, un raport de aspect de 21:9 şi multe altele.

Xperia PRO-I le permite utilizatorilor să editeze şi să partajeze conţinut video direct de pe dispozitiv. Cu un display wide, 4K HDR OLED de 6.5 inci şi o reproducere precisă a culorilor, la nivel profesional prin „creator mode”, editarea de pe un dispozitiv mobil este uşoară.

Setările de culoare ale ecranului pot fi ajustate în funcţie de monitorul sau de fotografiile printate ale utilizatorilor. Partajarea videoclipurilor se face prin intermediul unei reţele 5G sau prin conectarea lui Xperia PRO-I la un calculator prin USB 3.2 Gen 2.

Noul monitor de vlog se potriveşte cu Xperia PRO-I, are un raport de aspect de 16:9 pe un ecran de 3.5 inci LCD (1280x720) şi un suport de metal. Acest nou accesoriu are şi un design magnetic detaşabil, lucru care facilitează ataşarea şi desprinderea sa de suport.

Atunci când filmează cu Xperia PRO-I şi cu monitorul de vlogging, utilizatorii pot conecta un grip compatibil Bluetooth, precum GP-VPT2BT, pentru a porni şi a opri înregistrarea fără a fi nevoie să atingă butoanele lui Xperia PRO-I.

Monitorul de vlogging dispune şi de o mufă jack de 3.5 mm care le oferă utlizatorilor posibilitatea de a conecta un microfon extern şi un port USB-C.

Xperia PRO-I are un display-ului 4K HDR pe 10 biţi, echivalent OLED, cu o rată de reîmprospătare a ecranului de 120Hz, dar şi de procesorul X1 pentru mobil, care oferă contrast, culoare şi claritate. Xperia PRO-I este şi compatibil Dolby Atmos şi are un jack audio de 3.5mm. Atunci când nu sunt folosite căşti, difuzoarele stereo ale dispozitivului oferă un sunet puternic şi echilibrat, cu adevărat stereo. Xperia PRO-I este compatibil cu 360 Reality Audio şi oferă sunet spaţial 360 cu trei luni gratuite de TIDAL, dar şi suport pentru High-Resolution Audio şi High-Resolution Audio Wireless via LDAC. Noul dispozitiv dispune şi de DSEE Ultimate.

Xperia PRO-I le oferă gamerilor Game Enhancer pentru îmbunătăţirea experienţei de joc cu funcţii asistate de răspuns mai rapid la atingere. Utilizând „Heat Suppression”, Xperia PRO-I alimentează direct sistemul, nu bateria, pentru a reduce stresul termic şi pentru a menţine bateria sănătoasă. Xperia PRO-I este optimizat cu Qualcomm Snapdragon Elite.

Sony Xperia PRO-I

Xperia PRO-I are un design subţire cu o lungime de aproximativ 166mm, o lăţime de aproximativ 72mm şi o grosime de circa 8.9mm. În privinţa construcţiei are un spate de sticlă mată şi cadru metalic. Este rezistent la apă şi praf cu certificare IP65/68 şi dispune de Corning Gorilla Glass Victus.

Cu o baterie de 4.500mAh, utilizatorii pot încărca dispozitivul până la 50% în doar 30 minute cu încărcătorul XZQ-UC1 de 30W inclus. Tehnologiile de incărcare Xperia menţin si bateria mai sănătoasă chiar şi după 3 ani de utilizare, prin prevenirea supraîncărcării.

Xperia PRO-I utilizează un procesor Snapdragon 888 5G, 12GB RAM,  512GB de stocare şi de suport micro SDXC până la 1TB. Noul dispozitiv oferă conectivitate 5G şi Wi-Fi 6.

Telefonul are ca acesoriu şi o husă de piele cu un strat de protecţie antibacterian. Husa a primit certificare „Gold” din partea Leather Working Group, o organizaţie internaţională care are ca scop protejarea mediului înconjurător, oferindu-le utilizatorilor produse de piele într-un mod sigur şi sustenabil. 

Preţ şi disponibilitate

Noul Xperia PRO-I poate fi precomandat în România începând de astăzi şi va fi disponibil pentru livrare începând cu 17 ianuarie, la un preţ recomandat de 8,499 lei.

Noul monitor pentru vlogging şi husa din piele Style Cover pentru Xperia PRO-I vor fi, de asemenea, disponibile în ianuarie pentru aproximativ 899 lei, respectiv 499 lei.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite