VIDEO Cosmote trece pe 4G din aprilie. Unde poţi testa reţeaua

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lampros Iskos, Chief Technical Officer, Cosmote România, a specificat că reţeaua Cosmote oferă cea mai mare viteză 3G, şi anume 43,2 Mbps
Lampros Iskos, Chief Technical Officer, Cosmote România, a specificat că reţeaua Cosmote oferă cea mai mare viteză 3G, şi anume 43,2 Mbps

Cosmote România a anunţat, luni, că va trece la tehnologia 4G începând cu luna aprilie a acestui an. Internetul oferit de Cosmote va avea viteze de până la 75Mbps pentru download şi 32,5Mbps pentru upload. La eveniment a fost prezent şi ministrul telecomunicaţiilor Dan Nica, dar şi directorul general al Cosmote Stefanos Theocharopoulos.

Compania se îndreaptă gradual către tehnologia 4G şi a mărit viteza oferită de reţeaua de date 3G până la 43,2Mbps la nivel naţional. Lampros Iskos, director tehnic al Cosmote România, a declarat că serviciul 4G va fi disponibil mai întâi în zonele cu densitate mare a populaţiei.

“Cosmote România oferă în prezent cea mai mare viteză 3G, 43,2 Mbps, cu cea mai bună acoperire şi nu ne vom opri aici. Reţeaua Cosmote de 43,2 Mbps va fi disponibilă în 153 de oraşe şi 900 de localităţi din România, acoperind 47% din populaţie, până la finalul primului trimestru din 2013. Începând din aprilie 2014, după alocarea noului spectru de la ANCOM, serviciul de date oferit prin tehnologia LTE va fi disponibil la capacitate maximă în termeni de calitate şi acoperire geografică, în special în zonele cu densitate mare a populaţiei”, a declarat Lampros Iskos, Chief Technical Officer, Cosmote România.

Cu scopul de a îmbunătăţi experienţa Internetului mobil, de la finalul lunii aprilie 2013, Cosmote România va oferi clienţilor săi posibilitatea de a beneficia de tehnologia 4G, în câteva oraşe, inclusiv Bucureşti, în magazinul din Băneasa Shopping City.

“Prioritatea noastră este să oferim excelenţă în experienţa de utilizare a tehnologiei 4G atât prin intermediul modemurilor, cât şi al tabletelor sau al terminalelor. Prin urmare, toate eforturile noastre vizează acest scop. Avem în derulare proiectarea celor mai bune produse bazate pe această tehnologie, în funcţie de nevoile identificate în piaţă. Acestea vor fi dezvoltate gradual în perioada imediat următoare”, a adăugat Panos Makris, Chief Commercial Officer, Cosmote România.

Întrebat ce alte oraşe vor mai beneficia de tehnologia 4G imediat după lansarea din aprilie, Stefanos Theocharopoulos a spus că “noi nu acoperrim oraşe, ci clienţi. Deci, filozofia noatră este să oferim calitate clienţilor şi să respectăm parametri tehnici ai acestei tehnologii"

La sfârşitul lunii decembrie 2012, Cosmote România oferea viteze de descărcare de până la 43,2 Mbps pentru Internetul mobil în 74 de oraşe importante din ţară, reprezentând peste 41% din populaţie. Mai mult, clienţii se puteau bucura de viteze de până la 21,6 Mbps în tehnologia HSPA+, în 147 de oraşe din ţară. În total, serviciile 3G acoperă în prezent peste 73% din populaţia României.

Furnizorii reţelei 4G a Cosmote România sunt Ericsson şi ZTE.

Cosmote România este al treilea operator local de telefonie mobilă, cu 6,4 milioane de clienţi la 31 decembrie 2012.
 

Tehnologie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite