VIDEO MWC 2013: Primul contact cu Asus Fonepad, tableta de 7 inci. Este acesta „miracolul metalic“ promis?
0La Mobile World Congress din Barcelona, Asus a intrat pe piaţa de tablete mici, cele de 7 inci, cu modelul Fonepad. Are carcasă din aluminiu, procesor Intel şi este gata să-şi demonstreze capacităţile.
Colegii de la playtech.ro sunt la MWC 2013 şi au avut ocazia să testeze noua tabletă Asus prezentată la Barcelona. Aceasta are un display de 7 inci şi se remarcă prin dotarea cu un procesor Intel Atom pregătit pentru dispozitivele mobile. Conform Asus, autonomia ar trebui să fie mai ridicată şi o performanţă mai bună în activităţile care necesită mediul online.
Mai are o memorie RAM de 1GB, spaţiu de stocare de 8 sau 16GB şi suportă cartelă SIM. În fapt, Asus spune că este atât telefon, cât şi tabletă. Nu ar fi prima care să reuşească acest lucru. Producătorul a mai plusat cu o construcţie din aluminiu, iar preţul va fi de 250 de dolari, începând cu luna martie. La banii aceştia, cumpărătorii vor beneficia de versiunea 8GB.
În Europa, tableta Fonepad ajunge la 220 de euro, spaţiul de stocare creşte la 16GB, dar camera principală scade şi rămâne doar cea frontală de 1,2 MP. Mai jos este disponibil spre vizionare un hands-on cu această tabletă.
Înainte de MWC 2013, Asus promova produsele sale printr-un teaser întrucâtva inspirat. Promitea un „miracol metalic“, dar încă nu a spus nimic despre acesta. A mai lansat şi Padfone Infinity, dar tot nu a fost menţionat drept acest miracol. Este posibil ca Fonepad să fie minunea. Dacă niciunul dintre aceste produse nu e subiectul teaser-ului, înseamnă că Asus mai are un as în mânecă.