Allview City+, o tabletă românească de 439 de lei cu ecran IPS şi Jelly Bean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Allview a lansat tableta City+. Noul device este succesorul modelului Speed City, având în plus un display IPS şi o rezoluţie mai mare, se arată într-un comunicat remis „Adevărul“.

City+ are o grosime de 7,9 mm şi un  display IPS de 7’’ cu o rezoluţie de 1024 x 600 px. 

Viteza de procesare este asigurată de procesorul Dual Core Cortex A9 de 1,5 Ghz, iar procesorul grafic este unul Mali 400. Tableta rulează sistemul de operare Android 4.1 Jelly Bean.

„Succesul de care s-a bucurat modelul Speed City, aflat în topul vânzărilor în ultimele 7 luni, ne-a inspirat să dezvoltăm o nouă tabletă care să ofere mai multe avantaje la un preţ accesibil.

Astfel am creat City+, o tabletă accesibilă care nu face rabat de la calitate”, a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.

Tableta Allview City+ va fi disponibilă în două variante de culori (alb şi negru) şi poate fi achiziţionată din magazinele partenere la preţul de 439 de lei.

Haideţi să discutăm. „Tech Adevărul“ este şi pe Facebook

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite