A descoperit Bing Maps baza americană secretă din Arabia Saudită?
0
Serviciul de localizare Bing Maps s-ar putea să fi descoperit baza secretă CIA din Arabia Saudită din care sunt lansate dronele americane. Existenţa acestei baze a fost devăluită, miercuri, de către jurnaliştii americani şi a creat un întreg scandal în SUA.
Imaginile din satelit oferite de Bing Maps şi prezentate de jurnaliştii de la Wired prezintă un aerodrom localizat în mijlocul deşertului din Arabia Saudită.
Forma hangarelor, un factor important
Nu se ştie încă dacă pista prezentată este, într-adevăr, cea a cărei existenţă a fost dezvăluită de presă, însă cele trei hangarele, care au 45 de metri lungime şi 22 lăţime, seamănă foarte mult cu alte structuri din care se lansează drone americane. Forma acestora este similară cu cea a hangarelor de la Aerodromul din Kandahar şi de la Aerodromul Shamsi din Pakistan, ambele baze de lansare ale avioanelor fără pilot
Şi poziţia bazei dă de bănuit, fiind plasată la sute de kilometri distanţă de cea mai apropiată şosea şi chiar mai departe de cel mai apropiat oraş. De asemenea, baza nu poate fi depistată decât de la o apropiere mare a camerei sateliţilor, fiind aproape imposibil de găsit la o rezoluţie medie.
Baza militară nu poate fi găsită cu Google Maps şi imaginile obţinute de satelitul companiei Digital Globe în 2010 nu indicau existenţa unei astfel de structuri în zonă. Prima apariţie a aerodromului pe hartă a fost în martie 2012.
Surse din armată au declarat pentru Wired că baza ar putea fi folosită pentru a trimite drone în Yemen. În imagine pot fi observate două piste de dimensiuni reduse care ar putea fi folosite de drone sau de avioane mici. O a treia pistă, mai mare decât celelate două, este în construcţie, ceea ce denotă că baza se extinde.
Precedent
Dacă se doveşte că baza este într-adevăr cea dezvăluită de presa americană, nu ar fi prima bază clandestină descoperită cu ajutorul imaginilor obţinute de sateliţii publici. În 2009, Senatorul Diane Feinstein le-a spus, din greşeală, jurnaliştilor, că Statele Unite acţionau drone de pe teritoriul Pakistanului. Publicaţia pakistaneză „News” a folosit atunci serviciul Google Maps şi a descoperit trei drone Predator pe o pistă din apropierea bazei aeriene Jacobabad.
