Dr. Cristian Surcel, medic chirurg urolog: „A avea un PSA mare nu înseamnă că eşti condamnat la moarte“

Dr. Cristian Surcel, medic chirurg urolog: „A avea un PSA mare nu înseamnă
că eşti condamnat la moarte“

Dr. Cristian Surcel, medic chirurg urolog

Cancerul de prostată este cel mai frecvent tip de cancer la bărbaţi. Simptomele acestei afecţiuni grave sunt de multe ori comune cu patologia aparatului urinar inferior. Dr. Cristian Surcel, medic chirurg urolog explică în ce fel se pune diagnosticul corect de cancer de prostată, care este nivelul normal al antigenului specific prostatic (PSA) şi când acesta devine îngrijorător.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cancerul de prostată debutează, de regulă, după vârsta de 60 de ani. Însă debutul poate fi şi mai devreme, la 40-45 de ani, mai ales dacă există un istoric familial, caz în care boala este mai agresivă, fiind nevoie de un tratament mai dur. Dr. Cristian Surcel, medic chirurg urolog, vorbeşte despre diagnosticarea exactă a acestei afecţiuni grave, despre stadiul în care ajung bolnavii la medic, precum şi despre tratamentele care se pot face pentru o evoluţie favorabilă.

„Weekend Adevărul“: După unii medici, cancerul de prostată apare după 50 de ani, după alţii, mai târziu. Când există cel mai mare risc?

Dr. Cristian Surcel: Cancerul de prostată este cel mai frecvent tip de cancer la bărbaţi şi debutează, în general, după vârsta de 60 de ani. Sigur că leziuni microscopice s-au observat şi la tinerii între 30 şi 40 de ani, iar în acest sens putem face referire la un studiu făcut pe tinerii care au murit în războaie şi care au fost ulterior autopsiaţi. Rezultatele studiului indică faptul că între 10% şi 15% dintre aceşti tineri au avut leziuni microscopice de cancer încă de la vârste fragede, adică între 30 şi 40 de ani.

Ce interval de timp trece, de regulă, de la apariţia leziunilor microscopice şi până la cancerul clinic manifest, care să dezvolte simptome?

E o cale destul de lungă, de 20-25 de ani. Dar, cu cât debutul este mai precoce, 40-45 de ani, cu atât cancerul este mai agresiv, mai ales la cei care au şi istoric în familie şi, deci, tratamentul trebuie să fie, şi el, mai agresiv. Cancerul de prostată este latent foarte mulţi ani. Este un cancer care te mănâncă din interior şi care, la vârsta de peste 60 de ani, debutează cu o simptomatologie comună tuturor bolilor aparatului urinar inferior. Deci toţi pacienţii care au adenom de prostată, stricturi, tumori vezicale, cancer de prostată, se manifestă la fel. De aceea este nevoie ca urologul să fie în alertă şi să aibă mereu în minte această posibilitate.

Concret, cum se manifestă?

Pacienţii pot urina frecvent noaptea, pot avea jetul urinar slab, pot avea senzaţia că nu se evacuează complet vezica urinară, că micţiunea durează un pic mai mult decât de obicei, că debutează mai greu. Toate aceste simptome sunt comune în patologia aparatului urinar inferior. Deci pe această simptomatologie nu putem stabili diagnosticul de cancer de prostată.

Tuşeul rectal, obligatoriu la bărbaţii în vârstă

Ce se poate face?

Pasul al doilea este un tuşeu rectal, care este obligatoriu la bărbaţii în vârstă. Poate să ne arate o prostată normală, ceea ce nu înseamnă, însă, automat, că nu ai cancer. Însă, în situaţiile în care simţim un nodul sau o prostată dură sau chiar o tumoră pelvină, atunci diagnosticul este foarte probabil.

Când se recoltează antigenul specific prostatic – PSA – şi ce indică această analiză?

Ulterior se recoltează acest PSA – care este de fapt o enzimă cu un rol fiziologic foarte important la nivelul spermei, al lichidului seminal. Această enzimă menţine sperma în stare fluidă, altfel ar fi coagulată. În funcţie de nivelul PSA putem să spunem cu ce probabilitate pacientul are cancer.

Care este nivelul de PSA considerat normal?

Nivelul de PSA considerat normal este în concordanţă cu vârsta pacientului: sunt pacienţi până în 60 de ani la care valoarea recomandată este de 1,5-2, pentru pacienţii de peste 60-70 de ani, creşte la 4, iar spre 80 de ani, ajunge la 6-8. Deci nu este o limită absolută, ci este una variabilă, dependentă şi de vârsta pacientului.

Ce înseamnă a avea un PSA mare?

A avea un PSA mare nu înseamnă că eşti condamnat la moarte sau că eşti diagnosticat sigur cu cancer. Poţi avea un PSA mai mare în cazul unor inflamaţii, infecţii prostatice care cresc nivelul de până la 5-10-15 ori peste valoarea recomandată. Însă, în absenţa simptomatologiei inflamatorii infecţioase, a avea un PSA mare, în general, te direcţionează către diagnosticul de cancer de prostată. Cu alte cuvinte, pentru a demonta o prejudecată, că un PSA ridicat înseamnă 100% cancer, recomand evaluarea acestui marker de către un medic urolog în funcţie de vârsta pacientului, de volumul prostatei, de patologia inflamatorie pe care o are sau nu.

Care este pasul numărul trei în diagnosticarea corectă?

Având simptomatologia clinică, suspiciune bioumorală, adică un PSA mare, următorul pas este puncţia. Diagnosticul de afectare a prostatei este un diagnostic histopatologic. Pentru situaţiile în care PSA-ul este la limită, în care tuşeul rectal este normal, dar pacienţii sunt extrem de anxioşi, putem să recomandăm un examen de rezonanţă magnetică – IRM – multiparametric, care să ne arate dacă sunt leziuni semnificative în prostată, adică leziuni pe care putem să le puncţionăm, să le vizualizăm şi care au potenţial evolutiv.

Cum se fac puncţiile

Ce înseamnă IRM multiparametric?

Acest IRM multiparametric care se efectuează strict pentru prostată este o procedură complexă care include mai multe tipuri de imagistică prin rezonanţă magnetică într-un singur examen, inclusiv folosirea de substanţă de contrast care astfel furnizează nu doar date anatomice, ci şi date funcţionale, în funcţie de care putem afirma, conform unor scale de risc, gradul de probabilitate în a găzdui leziuni de cancer de prostată. Puncţiile se efectuează în general sub control ecografic transrectal, dar se pot face şi sub control IRM. În urma acestui IRM multiparametric, se creează o hartă a prostatei care fuzionează cu harta ecografică şi atunci o leziune suspectă pe IRM e mai uşor de identificat prin puncţia ecografică. Dacă vedem leziunile, le puncţionăm direct, dacă nu le vedem, se puncţionează orb în mai multe cadrane.

Câte puncţii se fac?

În principiu, se recoltează 12 puncţii. Aceste probe sunt analizate la anatomie patologică şi se stabileşte diagnosticul. Având toate aceste informaţii, putem stadializa bolnavul. Dacă tumora este într-un stadiu localizat sau chiar local-avansat, atunci este indicată operaţia de prostatectomie radicală. Dacă pacientul are deja un cancer metastatic inoperabil sau o leziune care nu se poate rezeca şi care invadează organele din vecinătate, atunci se trece la un tratament hormonal, respectiv la o terapie combinată care asociază şi radioterapia. În cazuri avansate, se recomandă un tratament paliativ.

Ce presupune acest tratament hormonal?

Tratamentul hormonal clasic înseamnă analogi LH-RH sau antagonişti LH-RH. Analogii sunt cel mai frecvent folosiţi şi au o structură similară hormonilor hipofizari, care acţionează iniţial prin stimularea secreţiei de androgeni. Ulterior, prin epuizarea resurselor de testosteron, determină castrarea medicamentoasă. Pentru a preveni prima etapă, se administrează iniţial un tratament antiandrogenic, concomitent, pentru a bloca receptorii androgenici şi a împiedica agravarea simptomelor. Antagoniştii acţionează exact invers, ca şi cum ai face o castrare chirurgicală şi ai extrage testiculele. Antagoniştii acţionează repede, blocând secreţia hormonilor hipofizari şi, pe cale de consecinţă, secreţia de testosteron cu sursa testiculară şi suprarenaliană.

 „Pentru cazurile localizate, robotul Da Vinci este alegerea potrivită“

Cum se poate face operaţia în cazul cancerului de prostată?

În funcţie de stadiu, putem face operaţia în două moduri. Cu ajutorul  robotului Da Vinci, sau prin chirurgie deschisă. Pentru cazurile localizate, chiar local-avansate dar care nu au o invazie majoră, robotul Da Vinci este alegerea potrivită. Pentru că această aparatură de mare performanţă îmi permite să ajung în zonele cele mai ascunse şi să decelez perfect diferite structuri anatomice, unele care au un rol fundamental, altele care sunt mai puţin importante şi care pot fi excizate. Cele care sunt structuri nobile, spre exemplu în prostatectomia radicală, cele care asigură continenţa urinară postoperatorie sau cele responsabile de funcţia erectilă sunt mult mai facil de identificat şi de deosebit, cu ajutorul roboticii, de ţesutul canceros. Prin urmare, pacientul beneficiază nu doar de un control oncologic foarte bun, ci şi de o calitate a vieţii superioară, apropiată de cea avută înainte  de operaţie.

Ce urmează după o operaţie cu robotul?

Evaluăm rezultatul histopatologic, vedem ce tip de cancer este – pe specimenul final. Ulterior, pacientul trebuie evaluat în funcţie de stadiul tumorii, de prezenţa sau nu a invaziei ganglionare şi de alte elemente de prognostic. Astfel, va fi încadrat într-o grupă de risc şi va intra într-un program de monitorizare. La două-trei luni, evaluăm primul PSA. Acesta trebuie să fie 0 sau cât mai aproape de 0, şi, ulterior, la şase luni. Pe scurt, din trei în trei luni. Eventual, dacă avem cele mai mici semne de recurenţă locală sau biochimică, pacientul este investigat suplimentar. Se efectuează IRM, PET-CT, scintigrafie osoasă.

Ce arată PET-CT-ul?

PET-CT este o evaluare care se recomandă pentru a identifica precoce  prezenţa recurenţelor. Se introduc nişte substanţe în organism care sunt asimilate de către celulele canceroase şi, pe o hartă a organismului, aceste zone care au potenţial metabolic ridicat apar ca nişte focare active. Ulterior, se poate afirma, în funcţie de substanţa administrată – colină, glucoză – dacă în zona respectivă există un focar canceros sau nu. CT-ul simplu este o evaluare care poate să identifice leziuni cu dimensiuni crescute, pe când examenul computer tomograf combinat cu PET-ul decelează leziuni mici şi astfel recurenţa poate fi diagnosticată mai devreme.

Iar pacienţii care nu au indicaţie operatorie de ce tratamente pot beneficia?

Pentru pacienţii care nu au indicaţie operatorie şi care urmează tratament hormonal pentru stadii avansate se recomandă chimioterapia, în situaţia în care terapia devine ineficientă. Există protocoale şi înainte de chimioterapie, dar şi după, care includ folosirea de medicamente noi, revoluţionare, de ultimă generaţie, cu rezultate semnificative. Cu alte cuvinte, astăzi, pacienţii cu cancer de prostată beneficiază de tot ce are medicina mai modern, fie că vorbim de chirurgia robotică pentru stadiile localizate  sau/şi local-avansate, fie de medicamente de ultimă generaţie pentru stadiile avansate.

Unde se poate extinde cancerul de prostată?

Oriunde în jur: poate depăşi prostata, dar fără să invadeze nimic, sau, dimpotrivă, poate să depăşească prostata, să invadeze vezica urinară pe o suprafaţă întinsă sau focal – colul vezical, rectul, oasele pelvine. În aceste situaţii, robotul Da Vinci are o indicaţie secundară. Dar în situaţiile în care pacientul este bine educat sau se prezintă la programele de screening recomandate de medicii urologi, după 45-50 de ani – la cei fără risc familial, probabilitatea să fie diagnosticat cu un cancer prostatic inoperabil este redusă.

„Cancerul de prostată debutează din ce în ce mai devreme“

Când ar trebui să meargă bărbaţii la medicul urolog?

Toţi bărbaţii care au depăşit vârsta de 45 de ani ar trebui să meargă la un control urologic care să includă şi un PSA şi astfel să beneficieze de tot ce are medicina actuală mai performant. Bărbaţii care au în familie o aglomerare oncologică majoră, nu neapărat cancere de prostată, ar fi bine să înceapă evaluarea urologică, deci şi cea cu PSA, după 40 de ani.

În multe tipuri de cancer pacienţii vin târziu la medic, atunci când boala e avansată. Care este situaţia în cazul cancerului de prostată?

Faţă de momentul în care am început rezidenţiatul – acum 15-17 ani – lucrurile s-au schimbat, inclusiv în România. Sunt oameni din ce în ce mai educaţi, mai informaţi, cum sunt şi cei care ajung la chirurgie robotică, oameni care citesc mult pe internet, care se informează. Nu ştiu cum este situaţia în oraşele mici, dar în cele mari, precum Bucureştiul, oamenii sunt mult mai atenţi la sănătatea lor. Bărbaţii sunt din ce în ce mai prezenţi la consulturile urologice, vor să se informeze despre starea lor de sănătate şi despre eventualele boli. Aş spune că societatea românească a evoluat în bine. În spitalul public, la Fundeni, unde de asemenea operez, sigur că sunt în general cazuri mai avansate, sunt pacienţi care au posibilităţi mai reduse  de a merge la medic, însă chiar şi acolo am observat că sunt pacienţi din ce în ce mai interesaţi şi mai informaţi, indiferent de mediile sociale din care provin.

Cât  adevăr este în afirmaţia „cancerul de prostată nu te omoară, dar mori cu el“?

Aşa s-a spus cândva. Nu mai este aşa. Cancerul de prostată debutează din ce în ce mai devreme, este din ce în ce mai agresiv, şi, pentru mine, vârsta nu mai contează. Dacă pacientul este într-o stare fizică bună, pot să-l operez şi la 80 de ani. Sunt pacienţi care au 60 de ani şi sunt într-o stare fizică deplorabilă, cu AVC, cu infarct miocardic. Pentru mine, nu vârsta este un element prohibitiv pentru operaţie, ci starea pacientului. Dacă un pacient este tânăr şi are o boală agresivă, îl operez imediat. Dacă e tânăr şi are multe comorbidităţi, sigur că te gândeşti dacă trebuie sau nu operat.

CV

Membru al Societăţii Europene de Urologie

Numele: Cristian I. Surcel

Data şi locul naşterii: 29 decembrie 1976, Bucureşti

Studiile şi cariera:

Din 2015, este ocupă funcţia de director al Departamentului de urologie robotică al Spitalului Monza.

Din 2011 este medic chirurg urolog la Centrul de Uronefrologie şi transplant renal al Institutului Clinic Fundeni, din Bucureşti.

Din 2004 este asistent universitar, în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila“ din Bucureşti.

În 2009 a devenit doctor în ştiinţe medicale la UMF „Carol Davila“ din Bucureşti.

În 2010 a obţinut un MBA în management sanitar şi sănătate publică.

În 2001 a absolvit Facultatea de Medicină generală a UMF „Carol Davila“ din Bucureşti.

În 2006  a devenit membru al Societăţii Europene de Urologie.

A publicat până acum 76 de articole în reviste naţionale şi internaţionale de specialitate.

Locuieşte în: Bucureşti

 

citeste totul despre: