Peste 320.000 de virusuri noi ar putea fi transmise oamenilor de mamifere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Animalele ar putea fi purtătoarele unui număr de cel puţin 320.000 de virusuri nedescoperite încă, sugerează un nou studiu. Cercetătorii spun că identificarea acestor boli virale, mai ales a celor care se pot transmite la oameni poate preveni eventuale pandemii.

O echipă de cercetători de la Universitatea Columbia, SUA, estimează că identificarea acestor virusuri ar putea costa peste 5 miliarde de euro, dar această sumă ar fi mică faţă de cât ar putea costa o epidemie majoră printre oameni, notează BBC.

„Vorbim aici despre definirea întregii game de virusuri pe care le poartă mamiferele, iar intenţia noastră este să obţinem mai multe informaţii pentru a putea înţelege riscurile care ne pândesc“, spune profesorul Ian Lipkin, directorul Centrului pentru Infecţii şi Imunitate din cadrul Universităţii Columbia.

Vulpile zburătoare

Aproape 70% din virusurile care infectează oamenii, cum ar fi HIV, Ebola şi noul sindrom respirator din Orientul Mijlociu (Mers – Middle East Respiratory Syndrome), îşi au originea în lumea mamiferelor. 

Dar, până acum, amplitudinea problemei a fost greu de estimat. În investigaţiile lor, cercetătorii au studiat o specie de liliac numit vulpea zburătoare. Aceste animale sunt purtătoare de virus Nipah, simptomele fiind febra, durerile musculare urmate de inflamarea creierului, convulsii repetate, în final instalându-se o comă profundă. Infecţia o mortalitate ridicată, virusul fiind inclus în Categoria A de periculozitate.

Liliacul vulpea zburatoare Reuters

Vulpea zburătoare, specie de liliac purtătoare de virus Nipah FOTO Reuters

Cercetătorii au luat în considerare 1.897 de mostre de la lilieci şi, astfel, au reuşit să estimeze câţi alţi patogeni pot transmite animalele. Apoi au extrapolat numărul la toate mamiferele şi au ajuns la concluzia că există cel puţin 320.000 de virusuri care nu au fost încă descoperite.

Un studiu aproape imposibil

„Normal că nu putem studia fiecare animal de pe planetă, dar putem încerca să estimăm. Studiem zonele deja cunoscute unde ar mai putea izbucni încă o dată infecţii, periclitând sănătatea oamenilor“, adaugă profesorul Lipkin.

Acest lucru ar putea dura peste 10 ani şi ar costa miliarde de euro. „În ciuda cheltuielilor foarte mari pentru o asemenea cercetare, suma este mult prea mică în comparaţie cu ce am putea descoperi şi care ar putea conduce la prevenirea riscului de pandemie. Ideea este să dezvoltăm un sistem de avertizare“, spune profesorul.

„Cercetătorii s-au concentrat pe lilieci deoarece aceste animale au fost sursa originală a multor epidemii care i-au afectat pe oameni. Dar ar trebui să ne amintim că liliecii au un stil de viaţă care ajută la răspândirea virusurilor: trăiesc în comunităţi mari, sunt peste tot în lume şi pot zbura pe distanţe foarte mari. O problemă importantă este şi dacă alte mamifere pot fi purtătoare unor virusuri asemănătoare. Există peste o mie de specii diferite doar la lilieci, iar studierea altor mamifere este o sarcină aproape imposibilă“, declară profesorul Jonathan Ball de la Universitatea din Nottingham din Marea Britanie, pentru BBC.


Citeşte şi:

Oboseala nu dă hepatită, ci hepatita dă oboseală. Poveştile celor care au aflat, din întâmplare, că sunt infectaţi

Este un mit că „de la stres, supărări şi oboseală prelungită dai în hepatită“. În schimb, infecţiile cu virusurile hepatitice B şi C se manifestă, adesea, cu astenie, atrag atenţia specialiştii cu ocazia Zilei Mondiale de Luptă împotriva Hepatitei, marcată duminică, 28 iulie.

Spirulina şi beneficiile sale asupra sănătăţii

Scade riscul contractării unor virusuri, oferă protecţie împotriva cancerului de colon, reduce nivelul colesterolului rău (LDL), conţine de cinci ori mai mult betacaroten decât morcovii, are mai mult de 50% proteine pure şi poate să echivaleze o masă completă. Iată doar câteva dintre beneficiile spirulinei, un „superaliment“ oferit de natură.

Cinci mituri despre ţânţari, desfiinţate: nu le plac persoanele cu sânge dulce

Suntem deja în deschiderea sezonului de vară, chiar dacă debutează cu furtuni şi puţină răcoare. Însă umezeala atrage ţânţarii, aşa că s-a deschis şi sezonul lor, adică sezonul de „vânat“ oameni.

Hepatitele B şi C: cum le previi, cum le tratezi

În jur de două milioane de români suferă de hepatită B şi C. Există însă şi multe alte persoane care nu ştiu că au contractat virusurile care cauzează hepatită.În jur de două milioane de români suferă de hepatită B şi C.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite