Ceaiul de scumpie, benefic în caz de probleme cu digestia şi incontinenţă urinară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ceaiul de scumpie, beneficii FOTO: Wikipedia
Ceaiul de scumpie, beneficii FOTO: Wikipedia

Ceaiul de scumpie, o plantă medicinală mai puţin cunoscută la noi în ţară, are virtuţi terapeutice însemnate. Acest arbust mai este cunoscut sub denumirea de liliac, oţetar, arbore de fum sau rui şi este cultivat frecvent în scop ornamental, în parcuri şi grădini.

În scop terapeutic, de la scumpie se folosesc frunzele şi scoarţa, care conţin substanţe cu proprietăţi antiinflamatoare, cicatrizante, antiseptice, astringente, antihemostatice etc.

Frunzele conţin taninuri cu rol eficient în bolile de ficat iar scoarţa este indicată îndeosebi în tratamentul incontinenţei urinare dar nu numai.

Ceaiul de scumpie ameliorează problemele digestive

Pentru tratarea afecţiunilor digestive, se fierb două linguriţe de plantă în 250 de ml de apă şi se beau două căni pe zi, cu înghiţituri mici.

Diareea, senzaţia de vomă, gastrita,  enterocolita – sunt doar câteva dintre problemele digestive ce pot fi ameliorate cu ajutorul ceaiului de scumpie.

De asemenea, ceaiul concentrat de scumpie poate ajuta în tratamentul incontinenţei urinare şi al candidozei vaginale.

Aplicat sub formă de cataplasme, ceaiul de scumpie poate ajuta la vindecarea rapidă a rănilor, eczemelor, mâncărimilor pielii, urticariei şi alergiilor iar gargara cu ceai de scumpie ameliorează gingivita, durerile de gât şi tusea.

Ceaiul de scumpie are efecte pozitive şi asupra stării interioare, oferă posibilitatea de a avea o atitudine mai calmă, elimină stresul, agitaţia şi anxietatea.

Înainte de adminsitrare, se recomandă consultul unui specialist în fitoterapie.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite