Ce probleme avem cu medicii? Cele mai frecvente nemulţumiri ale pacienţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproape toţi cei care au nevoie de un doctor spun că îi deranjează câte ceva la el. 83% din pacienţi sunt scoşi din sărite de medicul lor, conform unui sondaj recent efectuat de americani.

83% din pacienţi spun că medicul face ceva care îi deranjează, iar aproape jumătate din ei spun că îi deranjează foarte mult, până chiar la agravarea bolii, să-şi aştepte rândul în cabinetul medicului. 12% spun că îi deranjează la culme când medicul spune poveşti altora despre bolile sau istoricul lor medical, susţin cercetătorii de la Clinica Cleveland, SUA.

11% din bolnavi se enervează atunci când medicul îi grăbeşte şi 6% au mărturisit că orele de consultaţii scurte îi scot din minţi. 4% din cei luaţi în considerare în cadrul sondajului au spus că îi deranjează când medicul nu-i ţine minte, iar acelaşi procentaj s-a declarat deranjat de faptul că pleacă de la cabinet fără un plan precis pentru sănătate, notează „Huffington Post“.

Sondajul despre mulţumirea (sau nemulţumirea) pacienţilor cu privire la medicii lor a inclus 1.019 adulţi şi a dezvăluit şi faptul că jumătate dintre ei cred că este posibilă o îmbunătăţire a relaţiei doctor-pacient.

Una dintre îmbunătăţirile importante se bazează pe timpul scurt petrecut în compania medicului. Sfatul către medici este să nu mai grăbească pacientul. Alţi 13% din bolnavi au menţionat şi că o altă îmbunătăţire ar fi posibilitatea de a contacta direct medicul lor, nu prin secretariat sau asistenta medicală. Totuşi, majoritatea spune că ultima vizită la medic a fost productivă, însă pacienţii mai în vârstă sunt mai înclinaţi să raporteze o experienţă pozitivă, decât cei tineri.

Concluzii general valabile în ceea ce priveşte relaţia medic-pacient

În primul rând, cel mai important lucru pe care îl vor toţi pacienţii de la medicii lor este empatia. 82% din respondenţi au spus că empatia medicului este crucială, unii fiind chiar dispuşi să uite dificultăţile obişnuite, cum ar fi reprogramarea medicului cu foarte puţin timp înainte de ora fixată sau perioada lungă de aşteptare la cabinet, dacă doctorul este înţelegător cu problema lor.

Vârsta pare să fie un factor important în ceea ce priveşte catalogarea relaţiei medic-pacient drept „bună“. Pacienţii mai în vârstă au fost mai dispuşi să declare că au o relaţie bună cu doctorul lor (63% din ei) comparativ cu cei mai tineri (doar 36% din ei, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 34 de ani, au declarat o relaţie satisfăcătoare cu medicul).

Majoritatea pacienţilor nu ia drept bun tot ce spune medicul. Doar 36% din cei care au răspuns sondajului au declarat că au încredere în tot ce le spune doctorul şi că fac totdeauna ce au fost sfătuiţi. 49% au spus că, atunci când vorbesc cu medicul, pun întrebări şi îi provoacă mereu sfaturile, iar oamenii cu studii superioare sunt mai înclinaţi să facă asta, comparativ cu cei care au doar o diplomă de liceu. Oamenii de peste 65 de ani sunt cei care au cea mai mare încredere în medici şi în sfaturile lor.

Mulţi oameni nu-şi mint medicul. Pacienţii peste 65 de ani spun că nu şi-au minţit niciodată medicul (86% din ei), comparativ cu cei mai tineri (doar 73% au spus că nu mint). Atunci când pacienţii mint, se întâmplă pentru că nu vor să fie judecaţi sau să li se ţină o prelegere. Sau, pur şi simplu, le este frică să audă adevărul, conchide „Huffington Post“.


Citeşte şi:

Pacienţii trebuie să ştie adevărul: unele investigaţii de rutină pot face mai mult rău decât bine

Autorităţile sanitare recomandă realizarea unor analize medicale de rutină cu scopul de a depista din fazele incipiente boli grave, precum cancerul de sân. Dar ele omit să informeze pacienţii cu privire la riscurile pe care le presupun aceste investigaţii, avertizează medicii britanici.

2014 - anul marilor schimbări în sistemul sanitar. Ce paşi trebuie să urmeze pacienţii până să ajungă la spital

Anul 2014 pare să fie anul schimbărilor pentru sistemul de sănătate românesc, asta pentru că oficialii din Ministerul Sănătăţii (MS) şi cei de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi-au propus să finalizeze mai multe proiecte importante, printre care pachetul de bază şi pachetul minim de servicii medicale, noua listă de medicamente compensate, o nouă lege a salarizării, cardul de sănătate sau dosarul electronic al pacientului.

Un coşmar românesc

Duminică dimineaţa, îmi beau cafeau şi fumez. La Radiojurnalul de la ora 7:00, pe România Actualităţi, aud o ştire: „Institutul Oncologic Bucureşti primeşte prin transfer de la alte spitale medicamentele necesare pentru a se asigura de urgenţă tratamentul pacienţilor...“.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite