Casa Nationala de Asigurari blocheaza instalarea unor aparate de 1.600 miliarde la spitalele CFR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Casei de Asigurari de Sanatate a Transporturilor (CAST) sustine ca nu poate folosi pentru pacienti decat 38 la suta din totalul fondurilor colectate. "Fila de buget care ne-a fost trimisa

Conducerea Casei de Asigurari de Sanatate a Transporturilor (CAST) sustine ca nu poate folosi pentru pacienti decat 38 la suta din totalul fondurilor colectate. "Fila de buget care ne-a fost trimisa de la Casa Nationala de Asigurari de Sanatate arata clar ca putem folosi numai 544 de miliarde lei pentru servicii medicale. In schimb suma pe care trebuie sa o viram CNAS la fondul de redistribuire este de 563 de miliarde. Sumele care ne-au fost alocate sunt insuficiente", a declarat Cristina Costache, presedintele CAST. Potrivit normelor in vigoare, fiecare Casa, fie judeteana, fie a Apararii, fie cea a Transporturilor, trebuie sa vireze lunar la fondul de redistribuire al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate un procent de 25 la suta din banii colectati. Fondul de redistribuire este folosit pentru completarea veniturile de la unele Case care au strans bani mai putini si nu-si pot acoperi cheltuielile. Pe vremea cand ministru al Transporturilor era Traian Basescu, CAST nu vira nici un ban la fondul de redistribuire al CNAS. Dupa ce CAST a fost data in judecata de CNAS pentru recuperarea acestor fonduri, fostul ministru Basescu a inceput sa vireze in contul Casei Nationale cate 7 la suta din ceea ce incasa lunar. Acum cand, potrivit declaratiilor Cristinei Costache, CAST este la zi cu plata acestor viramente, CNAS nu da nici un ban la redistribuire pentru asiguratii din transporturi. "Anul trecut din excedentul total al CNAS de 2.200 de miliarde, suma care a fost oprita CAST a insumat 900 de miliarde. De asemenea, nu am primit nici un leu la redistribuire", a mai spus Cristina Costache. reprezentantii CAST propun conducerii Casei Nationale o "impartire echitabila a bugetului intre cele 41 de judetene si caselor de asigurari ale retelelor sanitare, altele decat aceea a Ministerului Sanatatii. O alta problema pe care o intimpina consta in lipsa fondurilor pentru instalarea unor echipamente medicale care urmeaza sa soseasca in luna aprilie. "Anul trecut, Ministerul Transporturilor a organizat o licitatie pentru achizitionarea unor aparate medicale de varf si noi nu avem bani sa le instalam. CAST are fonduri destinate pentru acest gen de cheltuieli, dar pe fila noastra de buget nu a fost cuprins acest capitol. Pentru amenajarea spatiilor si instalarea echipamentelor ar fi nevoie de circa 100 de miliarde lei", a adaugat seful CAST. Cele 45 de milioane de dolari pentru licitatie au fost aprobate printr-o hotarare de Guvern. Din acesti bani au fost achizitionate pentru spitalele din reteaua CFR un computer tomograf, un echipament de rezonanta magnetica nucleara (RMN), aparatura radiologica, pentru salile de operatie etc. Daca oficialii CNAS nu vor aproba o rectificare de buget pentru CAST, dupa ce echipamentele vor intra in tara ele vor ramane in lazi. Daca nu se va gasi intelegere la CNAS, timpul va trece, iar aparatele nu vor putea fi folosite inainte de a iesi din garantie si binenteles, costurile de instalare si de punere in functiune vor creste. De asemenea, Casei Transporturilor nu i-a fost data permisiunea alocarii de fonduri din propria colecta pentru realizarea unui studiu de betaferon, care se adreseaza pacientilor care sufera de scleroza multipla. "Acest studiu ar trebui sa dureze doi ani. Pentru ca nu ni s-au alocat sumele necesare, 100 de asigurati ai nostri care sufera de scleroza in placi nu vor beneficia de tratament. Pentru 200 de asigurati ai casei publice si alti 100 ai Apararii, s-au primit bani pentru medicamente", sustine Cristina Costache. Pe de alta parte, presedintele CNAS, Eugeniu Turlea, ne-a spus ca Transporturile au bani suficienti. In legatura cu banii pentru instalarea aparatelor, CNAS considera ca sefa CAST ar fi trebuit sa instiinteze Ministerul Sanatatii astfel incat aceasta suma sa fie cuprinsa in buget. Casa Transporturilor are 15 spitale in reteaua proprie, aproximativ 250 de medici si 800.000 de asigurati. Anul trecut, CAST a incheiat contracte cu 140 de spitale.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite