Prea multe pastile contra durerii pot duce la grave probleme de sănătate
0O durere ascuţită de măsele, o durere mocnită de cap sau o durere anchilozantă de spate... Sunt cele mai comune şi, cu toate acestea, par extrem de greu de controlat. Medicul Ovidiu Palea, specialist în terapia durerii, a oferit, în cadrul Adevărul Live, câteva trucuri pentru combaterea acestora.
Românii consumă medicamente antidurere şi antiinflamatoare în valoare de 170 de milioane de lei, iar piaţa este în creştere de la an la an, potrivit datelor IMS Health.
În 31% din situaţiile dureroase tratate, românii merg în farmacie pentru a-şi cumpăra analgezice. În 58% din cazuri, consumatorii folosesc ce au acasă, iar în 8% din situaţii apelează la alte soluţii decât medicamentele.
Durerea este, aşadar un business. Cât de eficiente sunt, de fapt, tratamentele pe care le primim la farmacie, care sunt paşii pe care ar trebui să-i urmăm de fapt atunci când ne chinuie durerile, cât de mult putem recurge la analgezice şi când se instalează dependenţa ne spune dr. Ovidiu Palea, medic primar anestezie-terapie intensivă, specializat în terapia durerii, de la Centrul Medical ProVita din Capitală.
Antiinflamatoarele creează dependenţă şi pot duce la grave probleme de sănătate
Grosul populaţiei care ia antiinflamatoare e reprezentat în special de persoanele în vârstă, care suferă de diverse boli inflamatorii. Din păcate, aceste antiinflamatoare luate la nesfârşit scad răspunsul organismului şi nu mai au efect sau, din contră, creează dependenţă.
Industria analgezicelor este cea mai mare industrie mondială. Analgezicele sunt cele mai cumpărate medicamente deoarece rezolvă situaţia rapid, dar pe termen scurt. Însă orice simptom repetitiv trebuie investigat pentru că abuzul de medicamente poate duce la diverse probleme de sănătate, inflamaţii ale colonului, sângerări digestive, gastrită, ulcer, spune medicul.
De ce cresc vânzările la antiinflamatoare
Se aduc tot timpul produse noi, sunt promovate agresiv iar pacienţii au tendinţa să încerce lucruri noi. Pe de altă parte oamenii vor să fie sănătoşi, să fie la fel de energici precum în tinereţe
Când nu mai răspund la antiinflamatoare, soluţia este narcoticul, bineînţeles la recomandarea medicului, dar mulţi pacienţi refuză din cauza mentalităţii, completează dr. Palea.
Cele mai frecvente dureri cronice şi metode de tratament
În terapia durerii cronice este nevoie de o abordare multidisciplinară deoarece aceasta este un simptom frecvent asociat cu alte probleme de sănătate.
Pacientul cu durere cronică este o povară a întregii familii pentru că se acumulează frustrare, depresie, anxietate, de aceea este important să fie tratată corespunzător, adaugă dr. Palea.
Este foarte importantă, pe lângă terapia medicamentoasă, o atitudine optimistă, deoarece un creier aflat în ofensivă, deprimat, va percepe întotdeauna situaţia în mod negativist. De aceea este foarte greu în România să tratezi asfel de dureri cronice, pentru că există încă prejudecata că dacă mergi la psiholog eşti nebun.
Multe dintre durerile tratate de dr. Palea se leagă de durerea axială, de durerea de mijloc, diverse forme de durere ale coloanei, artroză de coloană, hernii de disc. Apoi, un mare procent se poate atribui durerilor periferice de genunchi, celor de umăr, de cap, durerilor faciale cronice, chiar şi nevralgiei de trigemen.
Pe lângă medicamente, există numeroase proceduri care pot ajuta pacientul care se confruntă cu astfel de dureri. De exemplu, intervenţia de nucleoplastie pentru herniile de disc, epiduroscopia, procedurile discale, ablaţiile de nervi etc, însă acestea sunt foarte rar aplicate în România pentru că nu avem încă pregătirea necesară.
Din păcate, având o populaţie mică de doctori care se ocupă de terapia durerii în România, am neşansa de a vedea patologii foarte complicate. Am însă ocazia astfel să comunic cu specialişti din afară care îmi pot împărtăşi din experienţa lor şi astfel pot pune în aplicare soluţii benefice pentru pacienţi, completează medicul.
Femeile sunt mai puternice în faţa durerii
Durerea cronică e mai bine tolerată de femei. Bărbaţilor le este teamă de durere, de medic în general.
Am o pacientă care de doi ani de zile suferă de dureri mari dar este extrem de calmă atunci când vine la cabinet pentru tratament, dar am şi pacienţi bărbaţi care au un prag de suportabilitate a durerii destul de scăzut şi se tem chiar şi de injecţii, spune dr. Palea.
Majoritatea pacienţilor sunt încadraţi în categoria de vârstă 40-60 de ani, însă există şi tineri care nu fac mişcare, adulţi care au o muncă de birou şi care prezintă dureri la nivelul coloanei.
Sunt şi pacienţi a căror durere nu poate fi depistată deoarece are o bază psihologică şi nu poate fi văzută la niciun fel de test.
Mulţi oameni se tem că durerea este un simptom al cancerului, însă în momentul în care doctorul asigură pacientul că nu are această problemă, automat mintea sa va lucra în aşa fel încât durerea va fi mult diminuată.
Greşeli în administrarea medicamentelor
Foarte mulţi pacienţi sunt propriii doctori, din păcate. O mare parte din cei care se confruntă cu dureri cronice sunt din provincie, nu au tot timpul contact cu medicul iar lipsa de comunicare poate avea repercusiuni asupra tratamentului recomandat, care nu este tot timpul respectat şi uneori are nevoie de modificări de dozaj, în funcţie de simptomele resimţite.
Simptomele sporadice trebuie ignorate. O durere de cap de o zi două nu este ceva grav, dar dacă persistă pe termen lung, de o săptămână-două, trebuie investigată la medicul specialist.