Beneficiile moşmoanelor, fructele care pot fi lăsate în pom în lunile de iarnă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moşmoanele se numără printre fructele mai puţin cultivate şi consumate în România, iar un detaliu şi mai puţin cunoscut este că sunt folosite şi în multe reţete de medicină naturistă. Dizolvarea pietrelor la rinichi, menţinerea sănătăţii ochilor şi combaterea dizenteriei sunt doar câteva dintre beneficiile moşmoanelor.

Moşmonul este cultivat în sud-estul Europei de peste 3.000 de ani, iar continuitatea acestuia a fost ajutată de faptul că este rezistent la secetă şi ger, iar fructele sale pot fi lăsate în pom chiar şi în lunile de iarnă. Cu toate acestea, cultivarea sa la noi în ţară este destul de rară, din cauza faptului că arbustul are nevoie de un soi destul de fertil. 

Fructele moşmonului sunt bogate în potasiu, săruri minerale zahăr, proteine, fenoli şi flavonoide, precum şi vitaminele B1 şi C, şi au o cantitate scăzută de substanţe azotate sau grăsimi, conform săptămânalului de medicină naturistă „Taifasuri”. Această combinaţie face din fructul moşmonului un foarte bun diuretic, eficient în tratarea diferitelor afecţiuni ale stomacului.

Consumul regulat moşmoanelor decojite ajută la tratarea pietrelor de la rinichi prin dizolvarea treptată a acestora, şi sunt un remediu eficient şi pentru diaree, dizenterie sau enterite. Ceaiul de moşmoane este şi mai puternic, deoarece este bogat în vitaminele B1 şi C, calciu, fier şi betacaroten – ajutând la menţinerea unei vederi sănătoase. Frunzele şi rădăcina arbustului pot fi folosite chiar la tratarea malarie sau a leishmaniozei cutanate.

Beneficiile moşmoanelor. Moşmoanele japoneze, sursă excelentă de vitamina A


FOTO plantanswers.com

image

O variaţie a moşmonului, moşmonul japonez, produce fructe destul de diferite ca aspect şi nu este cultivat în România – însă fructele pot fi achiziţionate în anumite supermarketuri care prezintă o gamă mai extinsă de fructe exotice.

Moşmoanele japoneze sunt excelente în diete bazate pe un consum scăzut de calorii, prezentând doar 47 de calorii la suta de grame. În acelaşi timp, aceste fructe sunt o sursă bună de pectină – o substanţă benefică membranei mucoase a colonului, care ajută la protejarea acestuia de substanţe toxice şi chiar de chimicale cancerigene, şi care reduce nivelul colesterolului în sânge.

Beneficiile moşmoanelor. Bogate în vitamina A

Moşmoanele japoneze sunt şi extraordinar de bogate în vitamina A – conţinând 51% din doza zilnică recomandată a acestei vitamine în doar 100 grame – iar asta le face benefice pentru sănătatea pielii. Studiile de laborator recente arată că fructele bogate în vitamina A ar putea îmbunătăţi şi protecţia organismului împotriva diferitelor tipuri de cancer, de la cel pulmonar la cele ale cavităţii orale. 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite