Cu toate că tinerii au prins trend-ul mişcării, nu pot să nu mă întreb ce facem cu persoanele de vârsta a doua care refuză categoric orice fel de mişcare, în afară de mersul pe jos sau de urcatul scărilor când se strică liftul. Acestora, fiind asaltaţi de multitudinea de reclame TV despre articulaţii şi osteoporoză, le e pur şi simplu teamă să facă vreun pic de mişcare controlată.

”La vârsta mea? Şi dacă îmi rup vreun os sau îmi deranjez vreo articulaţie?”- asta e replica pe care o aud cel mai des…şi din păcate, nici după lungi demonstraţii ştiinţifice nu reuşesc să-i conving că tocmai lipsa de mişcare provoacă aceste efecte nedorite asupra corpului lor.

Eu nu vorbesc despre a face sală sau a ridica greutăţi. Nu, eu vorbesc despre adaptarea sportului la nevoile propriului organism, în conformitate cu analizele medicale, rezultatele investigaţiilor de cardiologie (acolo unde este cazul), rezistenţa inimii la efort şi rezistenţa articulaţiilor la mişcare. Nimeni nu trebuie să facă sport neasistat şi fără să-şi cunoască propriul organism din punct de vedere medical, cu atât mai puţin persoanele cu vârsta de peste 55 de ani!

Simpla mişcare făcută corect şi însoţită de un personal specializat poate aduce nu numai o amânare în manifestarea afecţiunilor de care suferă pacientul în cauză, dar şi mult mai multe beneficii precum restabilirea anumitor funcţii ale corpului. 

În medicina dedicată persoanelor de vârsta a doua sau a treia, bolile cardiovasculare ocupă locul central prin prevalenţa şi mortalitatea crescute. Afecţiuni precum cardiopatia ischemică, insuficienţa cardiacă, hipertensiunea arterială ( HTA ), hipotensiunea arterială sau tulburările circulaţiei arterio-venoase periferice sunt extrem de frecvente la persoanele de peste 60 de ani. Ştiţi cum pot fi prevenite simplu? Prin mişcare zilnică! La început asistată şi personalizată, apoi pe cont propriu.

Prin programele de kinetoterapie din Clinica Angiomedica sunt stimulate resursele de adaptare ale organismului printr-un stres reprezentat de exerciţiul fizic controlat şi bine dozat. Terapia este utilă atât în recuperarea unei afecţiuni locomotorii, cât şi în tratarea unor afecţiuni ale organelor interne, afecţiuni neurologice, reumatice, ortopedice, cardiace sau respiratorii şi chiar metabolice sau digestive. De cele mai multe ori, kinetoterapeutul nu încearcă doar să recupereze un pacient dar să-l şi instruiască pentru un  mod de viţă corect şi sănătos pe care pacientul îl poată adopta după terminarea şedinţelor de recuperare.

Cu drag şi sănătate,

Alexandru Păun, kinetoterapeut în Clinica de Prevenţie şi Recuperare medicală Angiomedica