Dieta mediteraneană cu un plus de ulei de măsline potenţează funcţionarea colesterolului „bun“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar dacă regimul alimentar mediteranean bazat pe uleiul de măsline virgin nu ajută semnificativ la creşterea nivelului colesterolului „bun“ din organism, comparativ cu o dietă fără carne roşie şi alimente procesate, efectele primului cresc şansele de a avea o inimă mai sănătoasă pentru mai multă vreme, arată noile studii.

Beneficiile dietei meditaraneene nu sunt o noutate. ştim deja că legumele, măslinele, uleiul de măsline, produsele lactate şi peştele care constituie baza acestui regim reduc riscul de boli cardiovasculare şi atacuri cerebrale.

Un nou studiu care a avut la bază dieta mediteraneană a fost realizat recent pe 296 de persoane trecute de vârsta de 66 de ani, aflate la risc cardiac, potrivit webmd.com. Acestea au fost împărţite în 3 grupuri care au ţinut un anumit tip de regim, timp de 1 an.

Astfel, primul grup a urmat o dietă mediteraneană clasică, bogată în ulei de măsline, la care s-a adăugat o cantitate extra de circa 4 linguri pe zi, al doilea grup a urmat o dietă mediteraneană cu un surplus de nuci – un pumn pe zi – în timp ce al treilea grup a urmat o dietă sănătoasă, controlată, respective cu mai puţină carne roşie, alimente procesate, grăsimi dăunătoare şi dulciuri.

Cele două diete mediteraneene s-au compus din fructe, vegetale, cereale integrale, legume precum fasole, năut şi linte. Au fost incluse, de asemenea, cantătăţi moderate de peşte şi pui.

Rezultatele cercetării au arătat că dieta controlată a dus la reducerea colesterolului total şi a celui rău – LDL. Nivelul colesterolului bun - HDL - a crescut, dar nu semnificativ, într-o dietă faţă de alta, însă regimurile alimentare mediteraneene au dus la îmbunătăţirea funcţionării acestuia din urmă. Efectul a fost pus de cercetători pe seama uleiului de măsline.

Un studiu adiţional desfăşurat în Spania a arătat că dieta controlată a avut un impact negativ asupra proprietăţilor antiinflamatorii ale colesterolului bun – HDL, proprietăţi care feresc organismul de boli cardiovasculare. Studiul a fost publicat pe 13 februarie în revista „Circulation“.

Cercetarea a mai arătat că persoanele care au urmat dieta mediteraneană bogată în ulei de măsline au avut mai multe şanse să-şi protejeze inima prin mai buna funcţionare a colesterolului bun, a conchis dr. Montserrat Fito, unul dintre autorii studiului.

Fito este coordonatorul Grupului de Cercetare a Riscului Cardiovascular şi Nutriţiei de la Institutul de Studii Mar Medical din Barcelona.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite