Condimente care te ajută să slăbeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Condimente care te ajută să slăbeşti   FOTO / Arhivă
Condimente care te ajută să slăbeşti   FOTO / Arhivă

Aromatizează şi conferă savoare deosebită alimentelor, totul cu 0 calorii. Acesta este atuul care transformă condimentele în aliaţi de încredere în cadrul curelor de slăbire. Iată o listă cu cele mai cunoscute condimente care te ajută să slăbeşti.

Menţinerea greutăţii corporale este una dintre provocările de zi cu zi ale femeilor. Deşi nutriţioniştii nu contenesc să afirme că secretul stă în alimentaţie echilibrată şi raţională, asociată cu activitate fizică zilnică, tot ei le oferă femeilor mici trucuri care să le vină în ajutor. Utilizarea condimentelor este una dintre cele mai eficiente soluţii pentru a slăbi mai uşor. Unel condimente te ajută să dai gust alimentelor pe le consumi, în timp ce altele au capacitatea de a ţine sub control pofta de mâncare. Din categoria condimentelor care te ajută să slăbeşti fac parte ardeiul iute, scorţişoara, turmericul, cuişoarele, cardamonul, seminţele de fenicul.

Condimente care te ajută să slăbeşti: ardei iute

Primul pe lista condimentelor care te ajută să slăbeşti este ardeiul iute sau boiaua din ardei iute, un condiment cu o eficacitate dovedită. Potrivit studiilor, capsaicina, substanţa care dă iuţeală, accelerează metabolismul şi duce la arderea unui număr semnificativ de calorii, prin faptul că generează o cantitate mai mare de căldură în organism. Tot capsaicina ajută la scăderea nivelului glicemiei, prevenind astfel acumularea kilogramelor.

Condimente care te ajută să slăbeşti: scorţişoară

Şi scorţişoara este remarcabilă în lupta pentru menţinerea siluetei. Ea are proprietatea de a te ajuta să ţii sub control pofta de dulce, atunci când foamea îţi dă târcoale. În plus, scorţişoara contribuie la reglarea glucozei în sânge şi la reducerea colesterolului. Acum ai toate motivele pentru a adăuga câte un praf de scorţişoară la orice desert sau în ceai. Datorită aromei deosebite, scorţişoara poate înlocui complet zahărul. Pe de altă parte, după masă, poţi consuma o infuzie din batoane de scorţişoară care te ajută la arderea caloriilor.

Condimente care te ajută să slăbeşti: cuişoare

Cuişoarele sunt şi ele prietene ale siluetei. Datorită efectului anesteziant, cuişoarele „păcălesc“ papilele gustative, şi te ajută să ţii sub control posta de mâncare. În plus, accelerează metabolismul şi ajută la arderea unui număr semnificativ de calorii. Cuişoarele pot fi consumate ca atare, adăugate în preparatele culinare, sau sub formă de infuzie (se adaugă două-trei cuişoare la o cană cu ceai verde).

Condimente care te ajută să slăbeşti: turmeric

Pe lângă numeroasele beneficii asupra sănătăţii, îndeosebi împotriva cancerului, turmericul ajută la îmbunătăţirea digestiei şi favorizează eliminarea grăsimilor. Aceste lucruri sunt confirmate de o serie de studii ştiinţifice. Iată de ce este bine să-ţi faci un obicei din a adăuga puţin turmeric la preparatele din carne de pui, legume, sosuri, salate, marinate.

Condimente care te ajută să slăbeşti: seminţe de fenicul

Cunoscute de secole pentru efectul de reducere a poftei de mâncare, seminţele de fenicul sunt utilizate şi de sportivi pentru a evita acumularea kilogramelor suplimentare. Alte avantaje: dau un gust deosebit felurilor de mâncare, uşurează digestia, calmează balonarea şi combat mirosul neplăcut al respiraţiei. Seminţele de fenicul pot fi adăugate la mâncare sau pot fi utilizate sub formă de infuzie.

Condimente care te ajută să slăbeşti: cardamon

Cardamonul este considerat al treilea cel mai scump condiment din lume, după şofran şi vanilie, iar preţul ridicat reflectă proprietăţile deosebite ale acestui condiment utilizat peste tot în lume. Seminţele de cardamon nu ajută doar la îmbunătăţirea digestiei şi arderea caloriilor, ci acţionează foarte bine asupra sistemului imunitar, prevenind răcelile, alungă tulburările hepatice şi biliare. Seminţele de cardamon se adaugă în mâncărurile orientale cu carne şi orez, în aluaturi, la preparate din peşte.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite