1. O sursă de antioxidanţi

Berea conţine antioxidanţi naturali ce provin atât din malţul (orz), cât şi din hameiul din care este fabricată berea. Cercetările au arătat că numărul antioxidanţilor din sânge creşte ca urmare a consumului de bere, ceea ce indică faptul că antioxidanţii din bere sunt absorbiţi prompt, poate chiar mai rapid decât cei din alimentele solide.

2. O sursă bogată de siliciu

Provenit din două surse naturale: apă şi în special orz, s-a dovedit că siliciul este important pentru sănătatea oaselor, îmbunătăţind chiar densitatea minerală a oaselor la femeile care primesc suplimente de siliciu prin dietă. În plus, siliciul din bere ar putea contribui la reducerea riscului bolii Alzheimer.

3. Creşte nivelul de “colesterol bun” (colesterol HDL)

Cantitatea de „colesterol bun” (colesterol HDL) în sânge creşte în timpul consumului de alcool. S-a arătat că nivelul mai ridicat de „colesterol bun” se asociază cu un risc mai mic de boli coronariene. Cercetările au demonstrat că un pahar de bere pe zi poate creşte semnificativ nivelul de colesterol HDL.

4. Asigură un grad de protecţie împotriva bacteriei Helicobacter pylori

Unele cercetări au demonstrat că cei care consumă bere în mod responsabil beneficiază de un grad de protecţie împotriva bacteriei Helicobacter pylori, cunoscută ca fiind cauza majorităţii ulcerelor de stomac şi un posibil factor de risc pentru cancerul de stomac. Consumul de bere facilitează eradicarea acestui organism datorită unui efect antibacterian.

5. Reduce riscul formării pietrelor la rinichi

Berea are un conţinut redus de calciu şi este bogată în magneziu, ceea ce ar putea ajuta la protejarea împotriva formării pietrelor la bilă şi la rinichi.

Acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care a fost recomandat consumul unui pahar de bere pe zi pentru reducerea riscului de formare a pietrelor la rinichi. În acest sens, un rol l-ar putea avea aportul crescut de apă, care are drept rezultat formarea şi excreţia de urină (diureza).

6. Nu îngraşă

Cu un conţinut caloric mult mai mic decât al altor băuturi alcoolice - 43 kcal la 100 ml în cazul celei cu alcool şi doar 17 kcal la 100 ml în cazul celei fără alcool -, berea este acuzată pe nedrept de creşterea în greutate. Ce trebuie avut în vedere însă, este menţinerea unui stil de viaţă sănătos care să presupună o dietă organizată, fără un consum de alimente hipercalorice.