Ciucă, întrebat dacă-şi va închide contul de la o bancă austriacă: Până acum n-am avut timp nici să ajung acasă

0
Publicat:

Prim-ministrul României nu a vrut să dea un răspuns clar dacă va face un gest simbolic de boicotare a unei bănci cu capital austriac, unde are și cont deschis.

Premierul Nicolae Ciucă FOTO gov.ro
Premierul Nicolae Ciucă FOTO gov.ro

Liderul de la Palatul Victoria a fost întrebat de jurnaliști dacă ia în calcul închiderea contului pe care îl are la o bancă austriacă, după decizia referitoare la Schengen. „Ca să fac această operaţiune, trebuie să am timp să ajung la bancă. Până acum n-am avut timp nici să ajung acasă”, a răspuns Ciucă.

La insistențele presei, dacă va merge totuşi la bancă, premierul a răspuns: „Voi lua o decizie în acest sens”. Anterior, Nicolae Ciucă a declarat că decizia de boicotare a unor companii austriece este a fiecărui român, este o decizie pe care o respectă, dar nu este un lucru stabilit la nivelul companiilor de stat.

„Ceea ce se întâmplă referitor la modul în care ne poziţionăm faţă de autorităţile austriece, o facem pe cale diplomatică şi pe relaţia oficială, fără niciun fel de alte aspecte care să lase loc de interpretare, iar în ceea ce priveşte decizia pe care o ia fiecare cetăţean în parte este o decizie pe care o respectăm, fără să avem un comportament, o atitudine de a încuraja într-un fel sau altul poziţionarea faţă de o companie sau alta care aparţin statului austriac”, a punctat Ciucă.

Potrivit declarației de avere, Nicolae Ciucă are la Raiffeisen bani, fiind menționat această bancă, care are capital austriac, la rubrica „fonduri de investiții”. 121.711 de lei are Ciucă la această bancă.

Coaliția cântă pe voci diferite pe tema boicotului

În cercul Puterii, liderii nu sunt pe aceeași lungime de undă privind comportamentul față de Austria și companiile austriece: unii nu vor deloc un boicot, ceilalți cer o atitudine ofensivă, ca semnal politic.

La nivelul Puterii din România, părerile în ceea ce privește atitudinea față de Austria sunt împărțite, după blocarea aderării la Schengen. Diferențele de viziuni sunt reprezentate de boicotarea companiilor și băncilor cu capital austriac sau menținerea unei atitudini ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic, dar și de evidențierea, prin acțiuni concrete, a opoziției României față de Viena, în momentul în care aceasta are nevoie de sprijin internațional pe diferite dosare.

Președintele României, Klaus Iohannis, a fost categoric: fără boicot, doar acțiuni diplomatice. „Și vreau să vă spun foarte clar: nu va exista, deci, atenție, nu va exista un boicot la adresa Austriei din partea statului sau autorităților publice. Nu așa se tratează astfel de probleme”, a afirmat Klaus Iohannis, miercuri, la Bruxelles.

Și Guvernul, prin vocea purtătorului de cuvânt, Dan Cărbunaru, s-a delimitat de orice formă de boicot. „La nivelul Guvernului României nu există nicio intenţie, nicio abordare care să vizeze boicot sau un alt tip de acţiune în raport cu votul exprimat de Austria în cadrul Consiliului JAI. Ceea ce pot să vă asigur este că la nivelul Guvernului şi la nivelul ministerelor cu responsabilităţi în domeniu continuă toate demersurile instituţionale şi politice necesare pentru a obţine unanimitatea necesară pentru ca România, în perioada următoare, să obţină un vot favorabil aderării la spaţiul Schengen, iar acest lucru va deveni o realitate“, a declarat Dan Cărbunaru.

PSD și unii liberali, viziuni diferite

Nu de aceeași părere sunt colegii de Coaliție ai lui Nicolae Ciucă, precum și unii membri din PNL, care deja arată o atitudine de protest față de Guvernul de la Viena. Marcel Ciolacu, președintele PSD și al Camerei Deputaților, a ținut să exprime direct faptul că vrea ca statul român să blocheze și el Austria în dosarele externe unde Viena are nevoie de unanimitate. Adică răspuns cu aceeași monedă. În plus, e și un apel la boicot: „Boicotul fiecăruia dintre noi pentru umilința la care ne-a supus Austria e cu totul altceva. Fiecare dintre noi avem dreptul, indiferent ce funcție avem sau nu avem, să reacționăm personal față de gestul făcut, repet, nu de austrieci, ci de cei care, vremelnic, la fel ca și noi, conduc acum statul austriac”. Prin urmare, șeful PSD spune că „românii trebuie să apeleze la companiile românești”, orientându-se spre băncile și produsele locale, nu spre cele străine.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite