Un bărbat a jurat în urmă cu două decenii să nu mai facă duş până când abuzurile împotriva femeilor şi uciderea animalelor nevinovate nu încetează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: News18
Foto: News18

Un bărbat din statul indian Bihar, pe numele său Dharamdev Ram, a făcut ultima baie în urmă cu 22 de ani, jurând în anul 2002 că nu mai face duş până când abuzurile împotriva femeilor, neînţelegerile legate de terenuri şi omorârea animalelor nevinovate nu încetează, relatează News 18.

Bărbatul locuieşte în satul Baikunthpur din districtul Gopalganj. În această perioadă de timp în viaţa lui au avut loc o mulţime de evenimente pentru care ar fi fost necesară o baie, însă bărbatul nu şi-a încălcat jurământul. 

În anul 2003 i-a murit soţia, apoi fiul cel mare, iar anul acesta, pe 7 iulie, i-a murit şi cel de-al doilea fiu. Toate aceste evenimente nu l-au determinat pe Ram să facă baie, conform News 18.

Într-un interviu pentru ETV Bharat, Ram a afirmat: „În 1975, am lucrat într-o fabrică din Jagdal, Bengal, m-am căsătorit în 1978 şi duceam o viaţă normală. Dar în 1987, mi-am dat seama că disputele legate de pământ, uciderea animalelor şi atrocităţile împotriva femeilor au început să ia amploare. Aşa că, în căutarea unui răspuns, m-am apropiat de un Guru care m-a luat ca discipol al său şi m-a inspirat să urmez calea devotamentului. De atunci am început să meditez”. 

Dharamdev Ram a demisionat de la locul de muncă şi s-a întors acasă în anul 2000, dar datorită presiunilor familiei, s-a întors la fabrică. Când directorul fabricii a aflat de hotărârea sa de a renunţa la băi, l-a concediat.

Localnicii au confirmat toate afirmaţiile bărbatului pentru presa din India. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite