Ziua în care pierd liderii ATP şi WTA: Federer, învins de un jucător de pe locul 175 ATP, în primul meci jucat la Miami

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tenismenul Roger Federer, deţinătorul trofeului, a pierdut, sâmbătă, meciul cu australianul Thanasi Kokkinakis, locul 175 ATP (fost 69), din turul al doilea al turneului de 1.000 de puncte Miami Open, rezultat în urma căruia elveţianul va fi deposedat de locul I ATP de spaniolul Rafael Nadal (care nu participă în Florida).

Federer, direct acceptat în manşa secundă, a fost întrecut cu 6-3, 3-6, 6-7 (4), de tânărul australian, în vârstă de 21 de ani, în două ore şi 21 de minute, în prima lor întâlnire directă. Roger Federer va părăsi prima poziţie ATP la 2 aprilie, după 308 săptămâni şi după şase săptămâni din momenrul în care a devenit cel mai vârstnic lider mondial, la 36 de ani.

Elveţianul nu a mai pierdut în turul al doilea al acestui turneu din 2000. El a câştigat de trei ori Miami Open.

Kokkinakis este cel mai slab clasat jucător care învinge un număr 1 mondial, din 2003, când spaniolul Francisco Clavet, locul 178 ATP, l-a depăşit pe australianul Lleyton Hewittt, cu 6-4, 6-4, în turul al doilea, tot la Miami.

Tot sâmbătă, liderul WTA, Simona Halep, a fost învinsă, cu 3-6, 6-2, 6-3, de poloneza Agnieszka Radwanska, lcoul 30 WTA şi cap de serie numărul 32, în turul al treilea a turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami. Însă Halep nu riscă să piardă locul I WTA în următoarea lună.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite