Wimbledon, o catastrofă pentru România: Al patrulea meci a adus al treilea eşec în trei zile
0
Cristian Tudor Popescu a avut dreptate: nu ne place iarba şi, fără Simona Halep, adunăm eşecuri pe bandă, la Londra.
În 2019, România a fost conectată la Wimbledon până în ultima zi, când Simona Halep a triumfat în finala feminină. Acum, la cum decurg lucrurile, probabil, vom încheia socotelile cu al treilea Grand Slam al anului, după prima săptămână!
Pentru că, deocamdată, în proba de simplu, româncele au adunat înfrângeri pe bandă, cu excepţia Irinei Begu. Iar bilanţul negru a fost lungit, astăzi, de Ana Bogdan (28 de ani, 92 WTA). Aceasta a cedat, în runda inaugurală, în duelul cu Pavlyuchenkova (19 WTA): 2-6, 2-6.
Astfel, Ana Bogdan rămâne cu o singură victorie pe tabloul principal de la Wimbledon, cea din 2017, atunci când s-a oprit în turul II. Ea va încasa 56.000 de euro pentru prezenţa ei pe tabloul principal, la ediţia din acest an.
10 victorii şi 11 înfrângeri a adunat Ana Bogdan, în 2021.
România, la Wimbledon 2021, proba feminină
Luni
Monica Niculescu (191 WTA) - Aryna Sabalenka (Belarus, 4 WTA)
1-6, 4-6
Irina Begu (79 WTA) - Katie Volynets (SUA, 200 WTA)
6-4, 7-5
Marţi
Mihaela Buzărnescu (160 WTA) - Venus Williams (SUA, 111 WTA)
5-7, 6-4, 3-6
Miercuri
Ana Bogdan (92 WTA) - Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 19 WTA)
2-6, 2-6
Patricia Ţig (62 WTA) - Daria Kasatkina (Rusia, 34 WTA)
Sorana Cîrstea (45 WTA) - Samantha Murray (Marea Britanie, 226 WTA)