Viktoria Plzen - FCSB, azi, ora 21.15. Cum vede Gigi Becali raporturile cu angajaţii: „Eu sunt stăpân, ei sunt slujitori“
0
Nimic nu pare a merge în regulă la FCSB înaintea confruntării cu Viktoria Plzen din această seară. Peste toţi şi toate, Gigi Becali îşi umflă muşchii în faţa antrenorului.
Echipa suferă din cauza subţirimii lotului, în special în plan defensiv, iar Nicolae Dică şi Gigi Becali au făcut deja mai multe permături. Fundaşul stânga Momcilovici, de exemplu, a fost repoziţionat în centru, pentru că Gigi Becali „se simte mai bine cu el acolo “. De la patron se trag şi problemele cu banderola: aceasta a fost mutată de pe braţul lui Alibec pe cel lui Pintilii, iar atacantul a primit prost vestea şi a simulat o accidentare.
Gigi Becali a mai ştirbit din autoritatea antrenorului prin declaraţiile pe care le-a făcut ieri la televizor. „Nicolae Dică nu are niciun risc, îl iubesc, nu poţi da un om afară până nu îl evaluezi. Aştept să îl evaluez, iar după aceea voi lua o decizie. Când mă voi lămuri în privinţa lui, va primi şi atribuţiuni, poate şi să numească pe cine vrea căpitan, după şase luni, un an, doi ani. Deocamdată eu decid. Dică are ceva de spus la el acasă, nu la mine.
MM are mai multe atribuţiuni, fiind un om vechi, doar că, bineînţeles, nu trece peste ordinul meu. MM e sus de tot în club, dar sub mine. Îl iubesc ca pe un frate, am demonstrat-o când era el la puşcărie. E băiat deştept, ştie fotbal. Doar că ştie la el acasă. La mine acasă eu ştiu mai bine! El să-şi facă meseria. Când sunt eu acasă, eu pun căpitan, eu decid tot.
Sunt tot felul de filosofi, fiecare om are filosofia lui. Acasă la tine, pe averea ta, tu trebuie să hotărăşti ce faci. Cum a spus Hristos Dumnezeu, pe pământ există stăpâni şi slujitori sau, cum se spune acum, angajat şi patron. Am nişte slujitori pe care îi pun să facă ceva. Dacă aşa a spus Hristos, e o calitate pe care Dumnezeu ţi-o dă de la naştere, e un har, nu e o ruşine să te numeşti slujitor. Gigi Becali
Azi, Liga Campionilor, turul trei preliminar,
APOEL Nicosia (Cipru) - FC Viitorul, ora 20.00, TVR 2, în tur 0-1
Viktoria Plzen (Cehia) - FCSB, ora 21.15, TVR 1, în tur 2-2
Joi, Liga Europa, turul trei preliminar
FC Oleksandria (Ucraina) - Astra Giurgiu, ora 20.00, TVR 2, în tur 0-0
Athletic Bilbao (Spania) - Dinamo Bucureşti, ora 21.45, TVR 1, în tur 1-1
AC Milan (Italia) - CS Universitatea Craiova, ora 21.45, Pro TV, în tur 1-0.
În fine, Helmuth Duckadam şi Mihai Stoica se ceartă pe marginea subiectului „cine e lider la Steaua“. Dacă fostul mare portar nu îl creditează pe Pintilii cu vocaţii de lider, Meme e de altă părere: "Când la Steaua evoluau Tătăruşanu, Chiricheş, Chipciu, Rusescu, Cr. Tănase, căpitan era Bourceanu, dar adevăratul lider era Pintilii. Au plecat cei de mai sus, au venit alţi jucători de valoare, cu personalitate şi caracter. Liderul e acelaşi. Cu sau fără banderolă.Doar că asta o ştim doar noi, cei care ne-am ocupat şi ne ocupăm, zi de zi, de această echipă. Poate e bine s-o afle şi alţii", a scris Mihai Stoica pe pagina de Facebook, cu trimitere directă la Duckadam.
"Nicolae Dică nu are niciun risc, îl iubesc, nu poţi da un om afară până nu îl evaluezi. Aştept să îl evaluez, iar după aceea voi lua o decizie. Când mă voi lămuri în privinţa lui, va primi şi atribuţiuni, poate şi să numească pe cine vrea căpitan, după şase luni, un an, doi ani. Deocamdată eu decid. Dică are ceva de spus la el acasă, nu la mine.