VIDEO Rusescu, debut incendiar în campionatul portughez: a făcut spectacol pe teren şi a dat două goluri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul golgheter al Stelei a fost abandonat de Sevilla, acolo unde antrenorul Unai Emery nu l-a vrut, fiindcă românul a fost adus peste capul său, la dorinţa oficialilor clubului. Ajuns la Sporting Braga, vârful de 25 de ani a avut nevoie de 156 de minute pentru a arăta ce poate.

Rusescu a debutat la echipa care l-a împrumutat de la Sevilla, duminică, 5 ianuarie, într-o partidă de cupă. Atunci, a fost integralist, însă n-a punctat. „Explozia“ a venit, vineri seară, în partida care a marcat debutul lui Rusescu în prima ligă portugheză.

Într-un meci contând pentru etapa a 15-a, Sporting Braga a întâlnit, acasă, Guimaraes, formaţie aflată pe locul 5, implicată în lupta pentru un loc de cupele europene. Deşi au întâlnit un adversar mai bine cotat, gazdele au obţinut o victorie categorică, scor 3-0, în care eroul principal a fost Raul Rusescu. 

Columbianul Pardo a deschis scorul (31), stabilind scorul la pauză. Partea secundă însă i-a aparţinut românului. Acesta a dublat avantajul echipei sale în minutul 66, iar şase minute mai târziu a punctat pentru 3-0. Rusescu a bifat 88 de minute.

Rezultatul a ridicat Sporting Braga pe locul 6 în clasament cu 22 de puncte, la un punct de poziţia a 5-a, ultima care duce în Liga Europa. Lider e Sporting Lisabona cu 33 de puncte.

VEZI GOLURILE LUI RUSESCU

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite