VIDEO Probleme mari pentru Serena Williams. Ce a păţit americanca în meciul cu Garbine Muguruza, de la Indian Wells
0
Serena Williams
Serena Williams şi-a încheiat parcursul de la Indian Wells în confruntarea pe care a avut-o cu Garbine Muguruza, din Spania.
Serena a fost nevoită să se retragă la scorul de 3-6, 0-1, acuzând probleme mari de sănătate.Ea a condus în primul set cu 3-0, după care a pierdut şapte gameuri la rând.
”Nu pot respira”, le-a spus Serena medicilor care au venit să o vadă la marginea terenului, atunci când a cerut time-out.
Sportiva de 37 de ani s-a temut să nu leşine pe teren şi, la îndemnul antrenorului ei, Patrick Mouratoglou, a luat hotărârea să abandoneze.
În runda următoare, Muguruza va juca împotriva olandezei Kiki Bertens.