VIDEO AS Roma a „spulberat“ Genoa, graţie a patru goluri excepţionale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

AS Roma a încheiat cu o victorie meciul disputat duminică, pe teren propriu, împotriva celor de la Genoa, grupare pe care a învins-o cu 4-0.

Alessandru Florenzi a deschis scorul cu un gol excepţional, o foarfecă pe spate, din apropierea colţului careului mic. Nici jucătorului Romei nu i-a venit să creadă că a reuşit această execuţie, punându-şi mâinile în cap după ce a văzut că a marcat un „golazo“ atât de frumos. 

În minutul 30 al partidei, Francesco Totti a făcut 2-0 pentru AS Roma, bifând golul cu numărul 231 marcat în Serie A de legenda clubului din capitala Italiei. Scorul la pauză a fost 3-0, după ce Maicon şi-a trecut şi el un gol în cont. Tabela a fost închisă de Benatia, la scurt timp după debutul celei de-a doua reprize (53').

AS Roma ocupă locul secund în Serie A, la opt puncte distanţă de liderul Juventus Torino, cu un bilanţ de 13 victorii, cinci egaluri şi o singură înfrângere. De cealaltă parte, Genoa se află pe a zecea poziţie, având şase partide câştigate, cinci remize şi opt meciuri pierdute.    

Pe aceeaşi temă:

Un fost atacant de la Steaua poate ajunge la Fiorentina

Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite