VIDEO Dortmund - Real Madrid 4-1: Un Lewandowski ireal a îngropat-o pe Real

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lewandowski a ucis Realul. FOTO: Reuters
Lewandowski a ucis Realul. FOTO: Reuters

Vârful polonez de 24 de ani a „măcelărit“ echipa lui Mourinho, marcând de patru ori în poarta nefericitului Diego Lopez. Finala Ligii Campionilor va fi, aproape sigur, o afacere 100% germană, după ce şi Barcelona a fost dezintegrată, la Munchen.

Germania - Spania 8-1! Acesta e scorul, la general, după meciurile tur din semifinalele Ligii Campionilor. Dacă Bayern Munchen a dat de pământ cu Barcelona, scor 4-0, nici Borussia Dortmund nu s-a lăsat mai prejos.

Pe „Westfalenstadion“, vedetele „galacticilor“ au fost aduse cu picioarele pe pământ. Timp de 90 de minute, marii fundaşi ai Realului, Pepe, Varane, Ramos şi Coentrao n-au înţeles nimic, dar absolut nimic, din ce a făcut cu ei un singur om: Robert Lewandowski. Atacantul polonez, care a evoluat numai la formaţii modeste din ţara sa (Delta Varşovia, Legia Varşovia II, Znicz Pruszkow şi Lech Poznan), până să ajungă la Dortmund, a dezmembrat apărarea Realului, punctând de patru ori, în minutele 8, 50, 55 şi 66, ultimul gol din penalty!

Asta după ce, la pauză, tabela arăta un mincinos 1-1, Ronaldo egalând, în minutul 43, după o gafă uriaşă a lui Hummels.

În partea secundă, madrilenii au lăsat senzaţia că sunt nişte jucători care tocmai s-au văzut, pentru prima dată, iar Lewandowski a devenit o legendă vie la Dortmund printr-o prestaţie pe care o va ţine minte pentru restul vieţii.

Eşecul putea fi chiar mai dur pentru Real, dacă portarul Diego Lopez nu s-ar opus, miraculos, la şuturile lui Gundogan (60) şi Lewandowski (78).

S-a terminat 4-1, iar Dortmund e cu un picior în a doua finală a Ligii Campionilor din istoria clubului. Pe prima a şi câştigat-o, în stagiunea 1996-1997, învingând Juventus.

Partidele retur din semifinalele Ligii Campionilor se vor juca după următorul program:

Marţi, 30 aprilie: Real Madrid - Dortmund

Miercuri, 1 mai: Barcelona - Bayern Munchen

VEZI GOLURILE MECIULUI DORTMUND - REAL MADRID

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite