VIDEO Un comediant englez i-a curăţat ghetele lui Emile Heskey. De ce a făcut gestul Paddy McGuinness
0
Actor de comedie, personalitate şi prezentator TV , Paddy McGuinness (41 de ani) s-a ţinut de o promisiune făcută pe Twitter, şi i-a şters ghetele fostului internaţional englez Emile Heskey.
Cu 62 de selecţii în naţionala Angliei, de unde s-a retras în 2010, Emile Heskey a ieşit în ultima perioadă din lumina reflectoarelor. Fostul atacant al lui Liverpool sau Aston Villa a evoluat în ultimele două sezoane în Australia, la Newcastle Jets. La 36 de ani, părea chiar tentat să-şi încheie cariera, dar Bolton, gruparea din liga a doua engleză, i-a oferit o şansă atât lui cât şi altui veteran, islandezul Eidur Gudjonsen (36 de ani). Cei doi au impresionat la antrenamente şi au semnat o înţelegere până la finalul acestui sezon cu gruparea din Championship.
În etapa de Boxing Day, jucată pe 26 decembrie, Bolton a jucat cu Blackburn (2-1), iar Heskey era rezervă. „Dacă intră Heskey şi dă gol, îi voi curăţa ghetele“, a promis Paddy McGuinness, fan de-o viaţă al lui Bolton, într-un mesaj postat pe Twitter.
Iar comediantul a avut o mare surpriză când Heskey a intrat pe teren, în startul părţii secunde, şi a înscris un gol 14 minute mai târziu, chiar la debutul său la Bolton, o victorie cu 2-1 în faţa lui Blackburn.
Astăzi, McGuinness s-a prezentat la cantonamentul lui Bolton, care se pregăteşte de meciul cu Wigan, şi şi-a ţinut promisiunea.