Veste bună pentru Halep şi restul fetelor din circuit: „Serena nu va mai fi la fel de puternică atunci când va reveni“
0Cu 23 de titluri de Grand Slam în palmares, Serena Williams a dominat ani la rând tenisul feminin. Ea şi-a anunţat revenirea pentru Indian Wells (5-18 martie), însă nu mai pare a fi atât de fioroasă.
Teoretic, Simona Halep şi Serena Williams se pot întâlni la Indian Wells, turneu la care ambele sportive şi-au anunţat intenţia de a juca.
Practic însă, americanca ar fi trebuit să revină pe teren la Australian Open, ceea ce nu s-a mai întâmplat, iar românca are şanse minime de a se reface sută la sută până la Indian Wells, după cum un medic specialist în ortopedie a explicat aici.
În aşteptarea Serenei, celelalte fete din circuit speculează pe seama posibilităţii americancei de a reveni la nivelul pe care îl avea înainte de a naşte în septembrie.
Elina Svitolina (4 WTA) crede că Williams va fi competitivă, însă nu la fel de dominantă ca înainte. „Serena va fi puternică, însă altfel de puternică. Nu cred că va mai fi la fel, dar va fi competitivă în continuare“, a spus Svitolina.
Iar declaraţia jucătoarei din Ucraina pare a fi logică, dacă ne gândim că nici Maria Şarapova nu s-a ridicat la nivelul pe care îl avea înainte de suspendare, după ce a revenit în circuitul feminin. În acest moment, rusoaica se află doar pe locul 43 mondial.