„Urşii“ au doborât „stejarii“. România a pierdut primul meci la Campionatul European de Rugby, contra Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa naţională de rugby a României a pierdut jocul cu Rusia, disputat la Krasnodar în cadrul Campionatului European de rugby. Deşi au terminat în avantaj prima repriză, ”stejarii” au pierdut la final jocul, scor 13-16.

După victoriile cu Portugalia şi Spania, România a înregistrat primul eşec la Campionatul European de Rugby. "Stejarii" au fost învinşi de Rusia, în deplasare, cu scorul de 13-16, chiar dacă la pauză au condus cu 10-3. În prima parte, tricolorii au făcut un joc bun, reuşind un singur eseu, prin Calafeteanu. Acelaşi jucător a transformat eseul şi a punctat şi dintr-o lovitură de pedeapsă, el fiind autorul tuturor punctelor României în prima parte.

În repriza secundă, "stejarii" au căzut fizic şi le-au permis ruşilor să recupereze diferenţa de 7 puncte şi chiar să treacă în avantaj în minutul 75, scor 16-10. În ultimele cinci minute, România a mai reuşit 3 puncte, insuficiente pentru a evita înfrângerea. Eşecul suferit în etapa a treia a Campionatului European de rugby face ca ruşii să echilibreze cât de cât statistica meciurilor directe dintre cele două naţionale, care s-au întâlnit până acum de 19 ori. Românii au câştigat 12 partide, iar „urşii“ şi-au trecut în cont şase succese.

Meciuri disputate până acum în grupă:

Portugalia – România 10-37
Spania – Rusia 43-20
Germania – Georgia 8-64
Georgia – Portugalia 20-15
România – Spania 28-8
Germania – Rusia 22-46

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite