Ungaria - România / Reghecampf despre Latovlevici: „Orice fotbalist foarte bun nu se bucură dacă nu ajunge la naţională“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Reghecampf, tehnicianul echipei Steaua FOTO
Laurenţiu Reghecampf, tehnicianul echipei Steaua FOTO

În aşteptarea partidei pe care România o va susţine vineri cu Ungaria, la Budapesta, Laurenţiu Reghecampf a comentat şansele unei victorii la Budapesta.

Tehnicianul Stelei crede în şansele selecţionatei lui Victor Piţiurcă şi prevede o reuşită: „Eu sunt sigur ca vom câştiga. Un eşec ar complica puţin lucrurile, dar nu ar fi o problemă mare. Dacă jucătorii cred exact în şansa lor şi ştiu ce valoare au, nu vor pierde“.

Întrebat despre situaţia actuală a tricolorilor, unde „scheletul“ echipei este structurat pe baza fotbaliştilor roş-albaştri, Laurenţiu Reghecampf a declarat: „Jucătorii noştri sunt foarte bine pregătiţi, au un moral destul de bun, vin după o perioadă foarte bună, cu siguranţă jucătorii Stelei vor ajuta naţionala. Noi am avut un parcurs foarte bun în cupele europene, consider că indiferent de fotbaliştii care vor intra pe teren, vor juca foarte bine“.

Antrenorul echipei din Ghencea nu a lăsat necomentat unul dintre cele mai controversate subiecte în contextul naţionalei, respectiv opţiunea lui Piţurcă de a nu-l convoca pe cel considerat a fi unul dintre cei mai buni jucători ai Stelei în acest moment, Iasmin Latovlevici: „Nu e o problemă, dar el a avut meciuri foarte bune împotriva unor echipe foarte puternice din Europa. E greu, când ai mulţi fotbalişti care joacă la atâtea echipe importante, e dificil să alegi. Lato e bine, s-a antrenat normal. Orice jucător care îşi doreşte să îşi ajungă la echipa naţională şi are prestaţii foarte bune nu este bucuros când nu este chemat, dar acest lucru trebuie să-l încurajeze“. Partida dintre Ungaria şi România se va disputa vineri la Budapesta, începând cu ora 21.30, urmând ca pe 26 de martie să se desfăşoare confruntarea cu Olanda, în Amsterdam.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite