Steaua îl vrea pe Alibec, după ce l-a avut în curte şi l-a alungat pe motiv că "nu ştie nici să alerge şi nu va ajunge fotbalist"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

"Denis Alibec e cel mai talentat numărul 9 pe care îl are România", a anunţat Gică Hagi, lăudându-şi atacantul de la Viitorul.

Gol la Vaslui. Două goluri la Iaşi. „Denis Alibec e la fel de bun precum Karin Benzema şi nu glumesc când spun asta”, a declarat Gheorghe Hagi despre fotbalistul pe care Viitorul l-a împrumutat de la Inter Milano. Alibec, puştiul grăsuţ acuzat că ţinea dulciurile sub pat în cantonamentul naţionalelor de juniori, tinde să confirme încrederea pe care i-a arătat-o Hagi nu doar la nivel declarativ. „Regele” l-a adus pe Denis anul trecut la echipa lui, într-un moment delicat pentru fotbalist. Inter îl împrumutase în Belgia, la Mechelen, dar cei de acolo l-au dat afară pentru indisciplină. Alibec a jucat 11 meciuri şi a dat un gol, dar a avut destule incidente cu belgienii, pornind de la amenzile de circulaţie care curgeau pe adresa lui şi culminând cu o bătaie aplicată unui coechipier. „Nu mă simţeam bine acolo. Eram respins de grup, antrenorul nu vorbea cu mine şi am răbufnit”, s-a justificat fotbalistul, care la 21 de ani se vedea ieşit din circuit.

A fost alungat din Ghencea
Evoluţiile bune din acest sezon şi parafa „valoros”, pusă de Hagi asupra lui aub făcut ca interesul Stelei pentru el să crească constant. Gigi Becali şi Reghecampf îl vor din vară în Ghencea, iar impresarul Victor Becali va negocia un împrumut de la Inter pentru jucătorul plătit de milanezi cu 20.000 de euro pe lună. Aşa cum s-a mai întâmplat, Steaua aleargă acum după un fotbalist pe care l-a avut în curte, dar pe care l-a alungat. Alibec a jucat o jumătate de sezon la juniorii Stelei, unde a suferit o traumă psihică. Avea doar 15 ani când antrenorul Gigel Gheorghe i-a spus că nici măcar nu ştie să alerge. „Se purta urât cu mine, complet diferit faţă de cum o făcea cu cei din Bucureşti. Mă înjura şi îmi zicea că sunt venit de la ţară şi habar n-am de fotbal”, şi-a amintit fotbalistul. Ţara lui Alibec însemna Mangalia, acolo unde Denis a început fotbalul, sub îndrumarea şi supravegherea mamei sale. Pare ciudat, dar mama şi nu tatăl a fost cea care l-a împins şi susţinut la fotbal. Ba chiar s-a apucat de taximetrie, ca să aibă bani mai mulţi pentru întreţinerea copilului. 
Experienţa de la Steaua l-a dărâmat pe puştiul Alibec, care nu mai avea deloc încredere în el. Salvarea a venit de la un fost stelist, Ştefan Petcu, omul din pasele căruia s-a inventat Lăcătuş. Acesta era antrenor la juniorii Farului, l-a recuperat pe Alibec, l-a pus pe picioare şi a tras de el până a ajuns la prima echipă a „marinarilor”.

La 19 ani a debutat în Serie A pentru Inter
Inter l-a cumpărat pe Alibec de la Farul la 18 ani. A plătit pentru el 800.000 de euro, o sumă frumoasă pentru un jucător cu doar 18 meciuri şi 2 goluri în Liga 1.  La Milano a explodat în primul sezon la echipa de tineret. Adesea, Jose Mourinho îl chema să se antreneze cu prima echipă, alături de Milito, Eto o, Balotelli, Pandev şi celelalte vedete a lui Inter. Deşi vârf de atac, lui Alibec îi plăcea cel mai mult de Javier Zanetti. „Acest om este extraordinar. În fiecare zi vine la antrenament cu o oră şi jumătate înainte şi pleacă la o oră şi jumătate după. Zilnic, fără nicio excepţie. De aceea joacă şi la 40 de ani. Am încercat şi eu să fac la fel, dar nu m-a ţinut mai mult de trei zile”, a mărturisit românul. Cel mai bun meci al lui Denis Alibec la Inter a fost în mai 2010, cu trei zile înaintea finala Ligii Campionilor, de la Madrid. UEFA a decis atunci ca echipele de tineret ale lui Inter şi Bayern Munchen să joace o finală la acest nivel, iar milanezii s-au impus cu 2-0, prin „dubla” constănţeanului. Michel Platini i-a înmânat atunci trofeul cuvenit celui mai bun fotbalist al finalei, iar presa din Italia a scris că starurile din atacul lui Inter vor avea concurenţă serioasă în sezonul viitor. N-a fost să fie, deoarece după plecarea lui Mourinho, milanezii au intrat în declin şi au schimbat trei antrenori într-un an. Alibec a rămas doar cu satisfacţia debutului în Serie A, la 19 ani, sub comanda lui Rafa Benitez, într-un meci cu Chievo, în care a jucat 25 de minute.

„E cel mai talentat număr 9 din România”
La 22 de ani împliniţi în ianuarie, Alibec are destulă experienţă. Spune că îşi doreşte să joace la Steaua, chiar dacă va trebui să o facă pe un salariu mai mic decât cel de la Inter şi visează să prindă naţionala. „E cel mai talentat număr 9 din România”, îl susţine Hagi. Între timp, fotbalistul pare să fi depăşit şi problemele cu dulciurile. „Când a venit la noi avea 8 kilograme în plus. Băiatul acesta zici că se îngraşă şi când respiră. Trebuie să fie atent”, spunea disperat Regele despre el. Chiar dacă plecarea sa de la Viitorul va fi o pierdere mare pentru echipa din Constanţa, Hagi îl îndeamnă pe Alibec să meargă la Steaua:„Denis are nevoie de o echipă mare. Lui îi plac provocarea şi presiunea şi are nevoie de ceva mai mult ca să ajungă în top”

Alibec a jucat pentru România, în partida cu Polonia, scor 1-4, care nu intră în palmaresul naţionalei

Denis Alibec a fost comparat la juniori cu Marco Van Basten, pentru că reuşea să marcheze din poziţii incredibile. Cel care i-a atribuit această poreclă a fost preşedintele FRF, Mircea Sandu. Tot Naşul este cel care a dat cu el de pâmânt după o acţiune a naţionalei de tineret. „Cine eşti tu, mă Alibec, de ai fiţe şi figuri la tineret?  Unde ai jucat tu? Ia-ţi vacile şi du-te la păscut” 

 5 goluri în Liga 1 are Denis Alibec în acest sezon

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite