CM 2014. Scolari îşi trage de urechi elevii, după 0-0 cu Mexic: „Trebuie să respectăm fiecare adversar!“
0
Selecţionerul Braziliei îşi avertizează jucătorii să nu-i trateze superficial pe adversarii de la Campionatul Mondial, fiind nemulţumit de rezultatul obţinut de echipa sa cu Mexic, în etapa a doua a grupelor.
Partida dintre Brazilia şi Mexic, din faza a doua a grupelor Campionatului Mondial a scos la iveală neputinţa naţionalei pregătite de Luiz Felipe Scolari, care s-a lovit de barajul mexican, în frunte cu portarul Ochoa.
Scolari a remarcat ineficienţa echipei sale, care a dominat jocul, dar nu a înscris, motiv pentru care le-a atras atenţia brazilienilor să nu privească de sus niciun adversar la acest Mondial.
CM 2014. Brazilia mai are de aşteptat. 0-0 cu Mexic, după un meci fabulos reuşit de portarul Ochoa
"A fost un joc foarte bun, între două echipe de calitate. S-a jucat cu foarte mult angajament fizic. A fost şi un meci de luptă, cu multă circulaţie a balonului şi cu ocazii de ambele părţi. Scorul de 0-0 arată un joc echilibrat, disputat. Am încercat să jucăm tactic la fel ca în primul meci, contra Croaţiei. Nu este un rezultat foarte bun, o victorie ne-ar fi calificat, dar trebuie să ne respectăm adversarul. I-am reproşat arbitrului faptul că a tolerat durităţile mexicanilor", a spus Scolari, citat de Mediafax.
Cum a trăit brazilianul Eric meciul naţionalei sale, în casa lui de la Rio de Janeiro