Război în karate! Sâmbătă va avea loc tentativa de schimbare a preşedintelui federaţiei, Lucian Băroiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele FRK Lucian Băroiu consideră că sâmbătă, 30 august, va fi victima unui complot pus la cale de cei mai apropiaţi colaboratori ai săi.

În ianuarie 2013, Lucian Băroiu devenea noul preşedinte al Federaţiei Române de Karate, oprind îndelungata “domnie” a lui Adrian Popescu Săcele. De când a fost ales preşedinte al FRK, Băroiu a militat în repetate rânduri pentru unirea tuturor ramurilor din karate sub o singură “umbrelă”, aceea a FRK, ceea ce i-a atras multe antipatii în lumea acestui sport.
Băroiu consideră că la şedinţa de sâmbătă se va supune la vot demiterea asta de către oamenii care i-au fost prieteni şi colaboratori şi este posibil ca Popescu Săcele să revină la fruntea FRK.
“Cu toate că sunt şanse mari ca grupul condus de domnii Cristian Bogza. Adi Ghinea, Vasile Manea si Puicea Cătălin Dan să câştige sâmbătă 30.08.2014 şi să obţină prin fraudă şi fals demiterea mea, doresc să îi asigur pe toţi indiferent că îmi sunt adversari sau aliaţi, că nu voi renunţa la luptă şi voi continua folosind toate metodele legale şi permise, de a dovedi că aceşti oameni sunt nişte gropari în adevaratul sens al cuvantului pentru Karate-ul din Romania“, a scris Lucian Băroiu pe pagina sa de facebook.

Mişcarea „opoziţiei“ lui Băroiu vine la puţin timp după vizita lui Antonio Espinos, preşedintele World Karate Federation, care a sosit la Bucureşti pentru a-şi manifesta sprijinul şi aprecierea pentru activitatea recentă a Federaţiei României de Karate. El a avut întâlniri inclusiv cu Alin Petrache, preşedintele COSR, şi cu Gabriela Szabo de la MTS.

Pe de altă parte, opozanţii lui Băroiu ţintesc în orice direcţie şi l-au atacat şi pe Costin, băiatul preşedintelui FRK şi sportiv de performanţă. Practic, se doreşte excluderea lui Costin Băroiu din competiţiile sportive, pe motiv că nu a participat la anumite concursuri fără anvergură, concentrându-se pe cele din sistemul WKF.

Băroiu a trimis şi un mesaj pentru preşedinţii altor ramuri din karate: „Mi-am asumat rolul de vârf de lance pentru Ghinea, Manea, Bogza şi Puicea şi mă văd obligat să le cer scuze domnilor Florentin Marinescu, Liviu Crişan, Aurel Pătru şi poate alţii pe care i-am jignit prin acţiunile mele şi le garantez că indiferent sub ce forma voi activa în viitor în karate-ul românesc, am să caut să încerc să colaborez cu domniile lor în respect şi armonie, arătându-le astfel că Lucian Baroiu nu este acel om conflictual pe care ei l-au vazut şi simţit în ultima perioadă, ci dimpotriva este un Karateka ce işi respectă trecutul şi viitorul...Chiar daca am scris aceste rânduri din suflet, doresc să precizez că pentru mine sistemul de Karate WKF are prima pozitie şi va fi prioritar în toate acţiunile şi opţiunile mele...“.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite