Publicul ignoră non-valoarea: consecinţa faptului că echipele din România au devenit dezinteresante pentru fani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a rămas fără CSMS Iaşi, după prima „dublă“ disputată de moldoveni în turul II preliminar al Ligii Europa. Probabil, Pandurii şi Viitorul vor avea o soartă identică, însă în turul III.

Formaţiile din Liga I au ajuns să aibă nişte prestaţii atât de slabe în cupele europene, încât rezultatele lor nici nu prea îi mai interesează pe microbiştii din ţară.

Acum o săptămână, nicio televiziune din România n-a transmis Gent – Viitorul. Şi, într-un fel, a fost mai bine, având în vedere „capodopera“ oferită de echipa lui Hagi. Acum, dacă lucrurile nu se vor schimba pe ultima sută de metri, Maccabi Tel Aviv – Pandurii (joi, ora 20.30) nu se va vedea în ţară. Şi, din nou, eventuala netelevizare a întâlnirii nu pare să deranjeze prea mult, în condiţiile în care, după prima manşă, gorjenii şi-au cam luat gândul de la calificare. 

O dovadă în acest sens e şi faptul că din lotul deplasat de Petre Grigoraş la Tel Aviv lipseşte golgheterul Ioan Hora. Vârful de 28 de ani, care a punctat de 19 ori în campionatul trecut, e aproape de a finaliza un transfer în prima ligă din Turcia, la Konyaspor. Chiar şi fără cel mai bun marcator din lotul lor, gorjenii speră la o răsturnare spectaculoasă de situaţie, invocând „Minunea de la Liberec“. În august 2009, în play-off-ul Ligii Europa, Dinamo obţinea calificarea, în retur, după un 0-3 la masa verde în tur. Atunci, „câinii“ s-au impus pe terenul celor de la Slovan Liberec cu 3-0 şi s-au calificat, după executarea loviturilor de departajare: 9-8.

„Credem în calificare. Şi Dinamo a pierdut chiar cu 3-0 şi a bătut cu 3-0. Sperăm să repetăm şi noi minunea de la Liberec. Noi mergem încrezători, mai ales că nu mai avem nimic de pierdut“, a spus portarul David Lazăr. La fel a sunat şi discursul mijlocaşului Ovidiu Herea: „Mergem acolo să ne jucăm şansa. Sunt şanse minime, e adevărat, e greu să întoarcem rezultatul, dar mergem să jucăm, nu mai avem nimic de pierdut“.

Tactica lui Hagi a „omorât“ returul

Dacă gorjenii mai pot visa la un miracol, în schimb, Viitorul n-are nici măcar acest drept. După catastrofa din Belgia, Gheorghe Hagi s-a lăudat că echipa sa a jucat deschis şi că a folosit mulţi tineri. „Asta e drumul! Trebuie să ieşi la joc. Nu e nicio diferenţă între a pierde cu 0-1 şi cu 0-5“, a spus „Regele“. Doar că acesta a omis că, într-o „dublă“ în care se joacă o calificare, chiar contează să laşi loc pentru a „repara“ ceva în manşa secundă (joi, ora 21.15, Digi Sport 1). 

Cum Viitorul n-are această opţiune, Răzvan Marin a dezvăluit obiectivul formaţiei din Ovidiu în această seară: „O să încercăm să câştigăm, să spălăm puţin din ruşinea de acolo“. 

Să sperăm că putem face o minune. Dacă nu încercăm, mai bine nu ne prezentăm. Petre Grigoraş antrenor Pandurii   Jucăm pentru noi, să câştigăm mai multă experienţă în Europa. Aurelian Chiţu atacant Viitorul  
Sport

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite