Prima candidatură în trei. De ce au SUA, Canada şi Mexic cele mai mari şanse să găzduiască Cupa Mondială din 2026

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statele Unite, Canada şi Mexic vor să organizeze împreună Cupa Mondială din 2026, prima ediţie în care numărul echipelor participante va ajunge la 48.

Deşi înscrierile oficiale vor începe în iunie, iar ţările dornice să găzduiască Cupa Mondială din 2026 pot să-şi depună dosarele până în decembrie 2018, o candidatură extrem de puternică a fost deja anunţată, la New York. „Canada, SUA şi Mexic vor face o ofertă comună, o idee concepută acum ceva vreme. Va fi o propunere foarte interesantă”, a declarat Victor Montagliani, preşedintele Federaţiei Canadiene de Fotbal. 

Ar fi pentru prima dată în istorie când o ediţie a Cupei Mondiale este organizată de trei ţări. Până acum, Cupa Mondială a fost găzduită de o singură ţară, cu excepţia turneului final din 2002, organizat de Japonia şi Coreea de Sud. Ediţia din 2026 va fi specială, deoarece va fi prima Cupă Mondială la care vor participa nu mai puţin de 48 de ţări. Anunţul privind gazda turneului final va fi anunţată în cursul anului 2020.

Împărţirea celor 48 de locuri

Biroul Consiliului FIFA, din care fac parte Gianni Infantino şi preşedinţii celor şase confederaţii ce alcătuiesc forul fotbalistic mondial, s-a reunit recent la Zürich şi a căzut de acord în privinţa unei propuneri de împărţire a locurilor. Astfel, UEFA va trece de la 13 la 16 locuri directe, Confederaţia Africană (CAF), de la 5 la 9, Confederaţia Asiatică (AFC), de la 4,5 la 8, Confederaţia Americii de Nord, Americii Centrale şi Caraibelor (CONCACAF), de la 3,5 la 6, iar America de Sud (CONMEBOL), de la 4,5 la 6. Oceania, care avea doar 0,5 locuri, iar o reprezentată a sa trebuia să joace un baraj pentru a a avea şansa calificării, va dispune de acum de un loc direct. Gazda turneului final se califică automat, iar confederaţiei din care face parte i se retrage un loc. 

Cele două locuri rămase vor fi decise de un play-off la care vor participa şase naţionale, play-off ce va avea loc în ţara gazdă a Cupei Mondiale, posibil în luna noiembrie a anului dinaintea turneului final. La play-off va participa câte o echipă din fiecare confederaţie, exceptând UEFA, şi o echipă suplimentară de pe continentul ţării gazdă.

Cum au pierdut americanii ediţia din 2022

Găzduirea Cupei Mondiale din 2022 a fost atribuită Qatarului, la 2 decembrie 2010, pe fondul unor acuzaţii de corupţie. Proiectul de candidatură al Statelor Unite fusese considerat cel mai valoros, potrivit unui studiu realizat de compania McKinsey şi cerut chiar de FIFA. 

Ulterior, au apărut dovezi potrivit cărora fostul vicepreşedinte FIFA şi om de afaceri din Qatar, Mohammed bin Hammam, ar fi plătit aproximativ cinci milioane de dolari mai multor membri ai Comitetului de Organizare a Cupei Mondiale pentru a le influenţa votul. Principalii beneficiari ai acestor fonduri ar fi fost oficialităţi ale federaţiilor de fotbal din Africa, precum şi foşti membri ai comitetului executiv FIFA din Oceania şi Caraibe.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite