Pantilimon trăieşte un coşmar. Poate rata turneul final al Euro 2016
0Unul dintre portarii naţionalei României, Costel Pantilimon, trăieşte în aceste momente o dramă din care nu înţelege prea multe nici măcar el.
Totul i s-a tras românului de la venirea la Sunderland a antrenorului Sam Allardyce. Acesta a schimbat puţin lucruri în primul 11, dar primul de care s-a legat a fost portarul român. N-a contat că Pantilimon a avut cifre excelente în ultimul an şi a fost bătut în cuie în mandatele lui Gus Poyet şi Dick Advocaat. Britanicului i s-a pus pata pe fostul timişorean şi l-a înlocui mai întâi în primul 11 cu Vito Mannone. „Gulliver” rămas pe bancă şi spera ca Allardyce să revină la sentimente mai bune faţă de el, mai ales că italianul n-a rupt gura târgului şi a luat gol meci de meci.
Nu s-a întâmplat însă cum spera românul, ba dimpotrivă. În meciul din Cupă, cu Arsenal, Pantilimon a fost lăsat în afara lotului de către tehnicianul englez, rezerva lui Mannone fiind Jordan Pickford, un puşti de 21 de ani, se pare destul de talentat, pe care clubul vrea să-l forţeze pentru o vânzare. Din păcate, n-a fost ceva de conjunctură, miercuri seara, în deplasarea de la Swansea, câştigată cu 4-2, lucrurile arătând la fel: Mannone titular, Pickford rezervă şi Pantilimon în tribună. Dacă această situaţie nu se va schimba până la finalul campionatului, e posibil ca portarul să rateze chiar Euro 2016, deşi la un moment dat nici nu se punea această problemă.
Depinde cum va evolua situaţia în următoarele luni. Jordan s-a întors şi i-a provocat pe Vito şi pe Costel. Unul dintre ei poate va găsi că e dificil să nu joace şi va cere să plece. Vito a spus că are nevoie să joace. El şi-a fructificat şansa şi poate Costel vrea să plece.”, a declarat Allardyce, după succesul cu Swansea.
Managerul crede că Mannone a fost tratat nedrept: “Vito a fost excelent cu Aston Villa şi Costel e foarte dezamăgit că a fost lăsat pe dinafară. Cred că toţi ceilalţi au primit o şansă, dar Vito nu. Aşa că am calculat şi a venit timpul ca el să primească această şansă, şi a fost foarte bun.