Milogul în Mercedes. De ce Germania nu ar fi trebuit să câştige Campionatul Mondial

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Germania a câştigat Campionatul Mondial de Fotbal. Iar selecţionata naţională a Germaniei a meritat această victorie din plin! Dar atât! Mai mult nu este de văzut şi nici de interpretat în acest succes”, notează un cunoscut jurnalist german. Un Gigi-frână al euforiei germane post-Brazilia? Nicidecum!

Doar cineva care încearcă să tragă un semnal de alarmă. Deoarece ceea ce se întâmplă în Germania în jurul acestei glorii sportive creează un suport tendinţelor hegemonice, imaginare sau concrete, ale acestei puternice economii mondiale, ale acestui popor, care tinde să încurce borcanele.

La nemţi există un dor ascuns, dar profund, ca ţara lor să fie socotită printre marile puteri mondiale nu doar din punct de vedere economic. Un dor profund al oamenilor de-a putea fi mândri de ţara lor, fără să fie judecaţi pentru asta sau bănuiţi de gânduri ascunse. Un dor, care în ultima vreme îşi sapă felurite canale spre marea satisfacere. Un dor care creează în lume un fior…

Germania aspiră la mai multă importanţă la nivel mondial  

Preşedintele Germaniei cere, deja repetându-se, ca Germania să se implice mai tare în lume, chiar şi militar. Argumentul său este că ţara pe care o conduce “este astăzi o democraţie solidă, un stat de drept. Ea este de partea celor oropsiţi. Ea luptă pentru drepturile oamenilor”. El sublinia că reţinerile Germaniei în trecut de la asemenea implicări, mai ales militare, au fost legitime, dar că acum lucrurile stau altfel. Doar că logica din culisele acestui îndemn al domnului Gauck este o capcană. Deoarece ea ar spune că creşterea importanţei economice şi politice a Germaniei de astăzi ar trebui să ducă şi la intensificarea angajamentului militar. Chiar dacă domnul Gauck cu siguranţă nu susţine atitudini belicoase, dânsul le vorbeşte totuşi multor nemţi din suflet. Din păcate. El a ţinut să mentioneze că nu este vorba despre gesturi de dominanţă germană, aşa cum ele au existat în secolele trecute, ci exact contrariul, amintind că „Germania se găseşte astăzi într-o strânsă alianţă cu Uniunea Europeană şi NATO”. La nivel politic, Joachim Gauck nu este singur cu această părere. Şi ministrul de Externe încearcă să întărească poziţia germană în lume, precum şi ministrul Apărării. La nivelul populaţiei germane, acestora li se alătura însă o masă de oameni din ce în ce mai mare care îşi doreşte ca Germania să joace un rol mult mai important în lume, un rol pe care ea nu-l mai joacă, pentru unii de la încheierea Primului Război Mondial, pentru alţii de la încheierea celui de-Al Doilea. Ambele războaie pierdute de Germania. Un rol pe care o parte dintre cei care devin tot mai mulţi l-ar înţelege oricând greşit. Iar istoria ne-a învăţat ce poate însemna când Germania îşi înţelege rolul greşit. 

Mândria nemţilor – un defect istoric  

Germania a fost supusă după cel de-Al Doilea Război Mondial la o politică de reţinere, prin fracţionare, demilitarizare, demonopolizare. Această reţinere se diminueazaă în ultimile decenii, iar prin ridicarea economică şi implicit importanţa câştigată la nivel mondial, recunoaşterea politică, dorinţa Germaniei de a se „implica” pare logică. Ar însemna mai multă implicare şi un motiv de mândrie după atâtea decenii de reţinere? Poate. Iar pentru o naţiune complexata ar fi cu siguranţă. Pare greu de înţeles astăzi, dar nemţii, acest Mercedes al  econimiei mondiale, au şi ei totuşi un complex major, unul, până mai ieri, destul de bine ascuns. Nu pentru că nu au câştigat cele două Războaie Mondiale. Să ne ierte Dumnezeu! Ci acela de-a nu putea fi mândrii că sunt …nemţi. 

Mândria la nemţi e un lucru complicat. Naţiunea asta îşi interzice mândria naţională!

Asta se întâmplă de la finele celui de-Al Doilea Război Mondial încoace. Sloganul acestui demers este: nu putem fi mândri de noi, acest popor care a dat naştere acelor criminali. Pe undeva pe bună dreptate! Crimele războiului nu sunt de ignorat şi cu atât mai puţin faptul că motorul lor a fost o mândrie naţională fără precedent în istoria modernă. Germania s-a văzut la un moment dat, datorită potenţării cu succes a sentimentului naţional, chiar naţia superioară tuturor celorlalte naţii, cea îndreptăţită să cucerească, să conducă şi să populeze lumea ca o corectura a creaţiei divine. Dar înainte de a se crede superioară, Germania s-a văzut dezavantajată, inferiorizata, victimă a tratatului de la Versailles, cu care s-a încheiat Primul Război Mondial. Într-adevăr, în defavoarea nemţilor. Percepută de germani ca o mare umiliniţă pentru poprul lor, una pe care naţional-socialiştii, conduşi de Adolf Hitler au exploatat-o pentru a câştiga şi a-şi cimenta puterea politică. Ei au redat populaţiei încrederea în sine, speranţa re-facerii dreptăţii, un scop şi o apartenenţă comună, un « Noi » demn de apărat şi în numele căruia merită să lupte. Acel « noi » de care au fost atăt de mândri, încât astăzi îl ţin ascuns.

Modestia – un exerciţiu  

Tristul rezultat îi este binecunoscut fiecăruia…… 

Iar după cel de-Al Doilea Război Mondial, Germania democratizată a fost obligată să exerseze modestia şi s-a obligat aproape singură la refuzul mândriei naţionale. De acest exerciţiu s-au săturat între timp mulţi nemţi, iar dorul de a arată lumii cine sunt, ce au, ce pot, acel « Noi suntem A », « Noi putem », este mare, ba chiar pentru unii greu de stăvilit. Amintesc: modestia şi lipsa de mândrie naţională au fost şi sunt doar un exerciţiu. Refuzul unei mândrii naţionale implică existenţa ei. Iar aceasta a supravieţuit, bineînţeles, sub pătura grea cu care  Germania şi-a acoperit,  nevoită fiind, faţa după crimele comise în vremea celui de-Al Doilea Război Mondial. În zilele noastre există tot mai mulţi nemţi care cred că timpul a vindecat toate rănile (gândindu-se, probabil, doar la cele proprii) şi a şters pata de ruşine din obrazul naţiunii în aşa fel încât suprimarea mândriei naţionale nu s-ar mai justifica prin faptele trecutului. Majoritatea celor care împărtăşesc această opinie sunt inofensivi. O parte dintre ei, însă, chiar dacă încă relativ puţini, simpatizează cu acele partide politice ultra-conservatoare care promit protecţionism naţional, care se opun imigraţiei, Europei unite, aşadar împărţitului, care mângâie sufletul german că pe o harfă uitată într-un pod prăfuit.

Invidie? Exagerare? Adevăr?  

Întreaga lume se teme că Germania nu poate ”practica” mândria naţională  fără ca totodată să le-o trântească pe aceasta celorlalţi în faţă. Această teamă se poate desluşi şi zilele acestea din comentariile presei internaţionale după victoria Germaniei la Campionatul Mondial. The Guardian scrie: „Victoria la CM dovedeşte supremaţia germană în toate domeniile”, iar New York Times: „Nemţii văd în victoria de la CM un simbol al puterii globale”. Invidie? Exagerări? 

Echipa naţională a Germaniei a fost primită marţi în Berlin de peste 400 de mii de fani. Fotbaliştii s-au prezentat acestora într-un mod inedit, mai mult sau mai puţin simpatic. Ei au urcat de scena improvizată sub Poarta Brandenburg în grupuri mici şi au cântat sau dansat, extaziind publicul. Doar că şase dintre ei au dat greş, depăşind limitele bunului gust, chiar dacă nu şi pentru spectatori. Ei au confirmat temerile lumii de bucuria germană, de excrescenţele mândriei germane, atunci când aceasta îşi câştigă un spaţiu legitim de manifestare. Acest grup, în jurul atacantului Miroslav Klose, a intrat pe scenă cu capetele plecate, cântând o melodiară înjghebată probabil la beţie cu textul: „aşa merg gauchos”. Tradus: argentienenii umblă acum cu capul plecat. Ridicând capetele au continuat cu textul: „iar aşa merg nemţii”. Tradus: nemţii merg cu frunţile ridicate. Cuvântul „gauchos”, care se referă la argentinieni are deseori înţeles peiorativ şi nici nu corespunde aceluia în limba germană.

Din acel moment, internetul şi presa din întreagă lume a explodat cu critici vizavi de manierele nemţilor, precum cele citate mai sus. 

Campionii Mondiali în Mercedes  

Acest gest al jucătorilor nemţi „scăpat” în faţa a sute de mii de spectatori şi câtorva milioane de telespectatori este cu atât mai interesant, văzându-l în contextul victoriei nemţilor asupra brazilienilor cu 7-1. După meci, atât jucătorii, cât şi antrenorul au amintit şi au apelat unul la altul şi la întreaga naţiune, ca tocmai această istorică victorie să oblige învingătorii (deci pe nemţi) la modestie, la o atitudine umilă. Aşadar, chiar şi după legendara victorie asupra Brazliei, ei în continuare mimau cu succes modestia. Iar nimic nu ar fi dat de bănuit, dacă „umilului” jucător Julian Draxler nu îi scăpa, în vâltoarea emoţiilor, deja înaintea meciului cu Argentina, afirmaţia: 1suntem pregătiţi să murim pentru titlu”. Iar titlurile din presa străină de astăzi, post-Mondiale, ar fi putut fi interpretate ca doar neînsemnate crize de gelozie, dacă la marea recepţie din Berlin, învingătorii renunţau la bătaia de joc adresată perdanţilor finalei din Rio de Janeiro. 

image

Intrarea naţionalei germane cu Mercedesul negru în Berlin

În contextul acestui Campionat Mondial de Fotbal mândria naţională a nemţilor, aia nepermisă, a devenit vizibilă în forma ei pervertită. De-a lungul competiţiei s-a luminat obrazul nevăzut al mentalităţii germane. Germania, aşa dotată fotbalistic cum este, aşa bogată şi priveligiată cum este astăzi din toate punctele de vedere, are permanent tendinţa să îşi plângă de milă în public. Germania a fost “dezavantajată” după Primul Război Mondial, apoi a fost  nevoită să se refacă din cenuşa celui de-al Doilea Război Mondial, şi-a relansat economia din forţă proprie, iar acum vrea să ajute, aşa cum a făcut-o cu Grecia în timpul crizei economice, aşa cum o sugerază astăzi preşedintele Gauck, încurajând  prezenţa militară germană în lume pentru a-i salva pe cei asupriţi. Germania este deseori doar greşit înţeleasă, ca atunci când este criticată pentru politica financiară, acum când este judecată pentru gestul fotbaliştilor, o victimă. Germania se preface că uită cum a profitat de pe urmă Războiului Rece, cum profită de pe urma imigranţilor în trecut şi astăzi, cum profită actual de monopolul economic. Germania se comportă ca un milog într-un Mercedes. O mică potrivire ironică: intrarea Naţionalei Germane în Berlin a fost făcută într-un camion de marca Mercedes. Iar pe această masinărie imensă, în negru mascată într-un negru înspăimântător ca una de război, scria: “Campionii Mondiali conduc Mercedes”. 

Thriller cu copilul problemă care e copil minune  

Dar înapoi la Campionatul Mondial. Deja cu câteva luni înaintea debutului CM în Brazilia, presa germană a transmis întregii naţiuni, şi întregii lumi, că echipa naţională se confruntă cu probleme mai mult sau mai puţin grave. Cu precădere era vorba despre accidentările unor fotbalişti, probleme ale defensivei şi unele detalii tehnice. Alte probleme ar mai fi dezavantajul de a juca la temepraturile aerului brazilian, umidităţii insuprotabile al acestuia s.a.m.d. Dar, pe lângă toate aceste specte, managementul sau mai degrabă departamentul de marketing al Federaţiei Germane de Fotbal, a mai lansat unul: Germania – favorită a acestei competiţii. Aşadar, un „copil problemă” şi „minune” deodată. Aşadar: milogul în Mercedes. Aşa tind să cred că a existat un sistem de propagandă bine gândită, care avea ca scop crearea unei imagini, care îmbina o modestie (falsă), şansa “indiscutabilă” la Cupa Mondială - drept apreciere venită dinafară propriilor rânduri şi antrenata modestie germană. Acestei strategii i se adaugă şi mândria ascunsă, acunsă foarte bine, de a fi una dintre cele mai tari echipe din lume, reprezentând una dintre cele mai tari ţări din lume. Aşadar, o victimă timidă, care prin intimidare crează alte victime.

Baionetele din umbră  

După fiecare meci jucat de naţionala Germaniei s-a vorbit permanent despre accidentările unor fotbalişti şi îngrijorarea că aceştia nu vor putea ajuta echipa la următoarea confruntare. Am fost din nou ţinuţi cu sufletul la gură de ştirile din cartierul brazlian al nemţilor! La un moment dat nu era „grav accident” la picior doar fundaşul central Mats Hummels, ci şi colegul sau Jerome Boateng, atenţie!: la degetul mare al uneia dintre cele două mâini! Apoi a fost accidentat Müller şi apoi Mustafi şi cândva şi Podolski. Şi tot aşa am ţinut-o într-un thriller de trei parale de la un meci la altul.

Cel mai bun portat Neuer si cel mai bun jucator Messi FOTO Reuters
Iar înaintea finalei, când niciun fotbalist nu mai părea într-adevăr accidentat, a fost născocită „genialitatea” Argentinei, „cruzimea supratalentului” Lionel Messi.

Iar asta fără nicio jenă, chiar dacă pe parcursul CM s-a comentat permamnent lipsa de inspiraţie şi convingere a argentinienilor în frunte cu al lor Mesia.

Şi iarăşi s-a scăldat toată naţiunea într-o modestie molâie care provoacă clarvăzătorului o stare jenantă de ruşine. Pentru că asta pare a fi reţeta! Plângeţi-ne de milă, admiraţi-ne modestia, că noi între timp ne ascuţim umilele baionete.

Supradoza de umilinţă. Sau de mândrie?  

Aşadar, cu mic şi mare, nemţii se ascund în umbra unor probleme care par regizate, încercând să inspire umilinţă, compasiune, ba chiar milă, apelând, ba în taină, ba în gură mare la propria, îndelung exersata modestie. Nu doar populaţia trebuia ţinută în frâu prin suspansul acesta dirijat cu acribie, ci şi năravul ei. De revenirea la o mândrie naţională „sănătoasă” - dacă aşa ceva poate fi vreodată sănătos -, se tem până şi liderii de opinie din Germania. Probabil totul este mult mai simplu, iar nemţii au nevoie de o doză de umilinţă, fie impusă dinafară, fie autosugerată, pentru ca mai apoi să îşi ridice capetele din pământ şi să cucerească lumea, fie în fotbal, fie pe plan economic. La alte variante să nici nu ne gândim. În umbra umilinţei anilor `30, Germania  a pregătit cel de-Al Doilea Război Mondial, iar după pierderea lui şi următoarele decenii de umilinţă, Germania şi-a consolidat puterea economică. În umbra succesului asupra Braziliei şi autodictatei „atitudini umile”, ea a devenit Campion Mondial şi ei, cu toţii, nemţii, au devenit Campioni Mondiali, îmbrăţişându-se reciproc şi pe acel “Noi”, căruia îi duc dorul de atăta vreme….

Se pare că potenţialul acestei umilinţe voite, impuse, acceptate, este epuizat, iar el trebuie reinjectat naţiunii. Cu atenţie sporită la riscul unui supradozaj. Deoarece în acest punct întâlneşte perversul cu realitatea, îşi dau mână şi pornesc motorul unui demers înfricoşător. Aşa şi în contextul Campionatului Mondial. Unde nemţii au pornit de la favoriţi în cârje la cei care dau o lecţie istorică brazilienilor. Iar dacă argentinienilor nu au reuşit să le-o dea pe teren, le-au dat-o marţi, în centrul Berlinului, umulindu-i de la distanţă. Să fie oare acest trofeu la CM supradoza care ne dă fiori?

Nemţii sunt incontestabil cei mai buni la fotbal, dar neîndemânateci în de-ale modestiei. O exersează de parcă ar fi o limbă străină. Iar când combini o modestie stângace cu o mândrie împiedicată rezultă impresia unei mari prefăcătorii. Iar dacă pe aceasta o perfecţionezi, cucereşti cu ea lumea.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite