Lucian Bute: „La finalul meciului va exista un singur câştigător. Acela voi fi eu”
0Boxerul român, Lucian Bute, a declarat miercuri, în cadrul conferinţei de presă dinaintea meciului de duminică, în care îl va întâlni pe haitianul Jean Pascal, că nu doreşte să intre într-un război al cuvintelor, precizând însă că la finalul meciului de box va exista un singur câştigător, acela fiind el, informează Mediafax.
„Nu doresc să intru în acest război al cuvintelor. Vom rezolva această problemă în ring. Nu este genul meu să fiu lipsit de respect. Aştept de mult acest meci, mă simt în formă şi sunt încrezător. La finalul meciului va fi un singur câştigător, iar acela va fi Lucian Bute. Ştiu de ce sunt capabil şi voi demontra că fac parte din elită. Aştept 20.000 de oameni la Centre Bell pentru un meci exploziv, iar la final să ovaţioneze victoria lui Lucian Bute”, a declarat boxerul român în cadrul conferinţei.
O serie de declaraţii dure au venit din partea pugilistului Jean Pascal, care l-a acuzat pe Lucian Bute de comportament agresiv la adresa lui.
„Bute m-a denigrat de mai multe ori când a spus că eu nu-mi respect adversarii. Sunt dispus să dau 1.000 de dolari celui care aduce o dovadă că aş fi spus o singură frază defăimătoare la adresa adversarilor mei. Bute n-a fost respectuos cu mine. El a spus că-mi va închide botul! Sunt un om, nu un animal”, a spus Jean Pascal.
De asemenea, boxerul din Haiti l-a invitat pe Lucian Bute să repete public ceea ce i-ar fi spus personal. „Îl invit pe Bute să se ridice de pe scaun şi să-mi repete în faţă ceea ce a spus. Dacă eu i-aş fi spus că are o gură mare, ar fi strigat toţi că dau dovadă de lipsă de respect. Dar atunci când e vorba despre domnul Bute, acest lucru e corect? Ce nu-mi place este faptul că se încearcă convingerea oamenilor că el este cel mai iubit şi cel mai umil, dar nu este aşa”, a mai adăugat Jean Pascal.
Lucian Bute îl va întâlni pe Jean Pascal într-un meci programat pentru 18 ianuarie, asta după ce partida a fost amânată din cauza unei operaţii suferite de boxerul român.
Pugilistul Lucian Bute încearcă o revenire pentru a-şi recâştiga centura IBF la categoria supermijlocie, după ce a pierdut-o în partida jucată cu britanicul Carl Froch.
Citeşte şi:
Lucian Bute încinge ringul la Montreal: a umplut un mall la antrenamentul oficial
Lucian Bute va boxa duminică dimineaţa, la Montreal, în compania canadianului de origine haitiană Jean Pascal, la categoria semi-grea.
Lucian Bute a câştigat un mare premiu înainte de marele meci cu Jean Pascal
Pentru că şi-a făcut nunta la cel mai de fiţe club din oraş, Lucian Bute şi soţia sa Elena au primit dreptul de a participa la o tombolă. N-au luat marele premiu, o maşină, ci premiul al doilea: o excursie la Barcelona.
Jean Pascal îl ia peste picior pe Lucian Bute înainte de confruntarea directă care va avea loc la 18 ianuarie, la Montreal. Boxerul canadian consideră că Bute este un "robot" care practică un box "mecanic".