LPF a împărţit banii din drepturile TV. Cât ia fiecare echipă din Liga 1

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dumitru Dragomir a luat partea Rapidului în şedinţa de împărţire a banilor din drepturile TV FOTO Răzvan Păsărică
Dumitru Dragomir a luat partea Rapidului în şedinţa de împărţire a banilor din drepturile TV FOTO Răzvan Păsărică

Odată cu stabilirea ţintarului sezonului viitor, LPF a acordat echipelor din Liga 1 ultima tranşă de bani proveniţi din drepturile de televizare. Steaua, campioana României, a primit cei mai mulţi bani din partea Ligii.

Reprezentanţii echipelor din Liga 1 au semnat actele pentru ultima tranşă de bani din drepturile de televizare ale meciurilor. Criteriile e împărţire alese de LPF au creat tensiuni între oficialii cluburilor, care nu au fost de acord cu suma de bani pe care urmează s-o primească Rapidul, echipă care nu a primit licenţa, dar care are şansa de a juca şi la anul în Liga 1 dacă va câştiga barajul cu Chiajna.

„Fraţilor, am adus două grile, în funcţie de cum se termină meciul de baraj. Trebuie să le validaţi”, le-a spus Dumitru Dragomir membrilor prezenţi la şedinţă, conform ProSport. Reacţia reprezentanţilor cluburilor a fost promptă. „Rapid nu şi-a luat licenţa, nu poate fi atât de sus. Nu este corect faţă de toţi cei care şi-au plătit jucătorii şi au făcut totul pentru a lua licenţa. Rapid trebuie să fie pus pe ultima poziţie”. Dumitru Dragomir nu s-a lăsat intimidat şi a rămas ferm: „Nici nu discutăm, Rapid a terminat pe locul 8, trebuie să primeze criteriul sportiv”, a comentat şeful LPF.

Cum au fost împărţiţi banii pentru drepturile de televizare:

1. Steaua - 3.355.000 euro
2. Pandurii - 3.173.000 euro
3. Petrolul - 2.967.000 euro
4. Astra Giurgiu - 2.967.000 euro
5. SC Vaslui - 2.967.000 euro
6. Dinamo - 2 .444.000 euro
7. FC Braşov - 2.444.000 euro
8. Rapid - 2.080.000 (daca va castiga barajul)
9. CFR Cluj - 1.351.000 euro
10. Gaz Metan Mediaş - 1.351.000 euro
11. Oţelul Galaţi - 1.351.000 euro
12. Universitatea Cluj - 1.351.000 euro
13. Viitorul Constanţa - 1.158.000 euro
14. Ceahlăul Piatra Neamţ - 1.158.000 euro
15. FC Botoşani - 843.000 euro
16. ACS Poli Timişoara - 843.000 euro
17. Săgeata Năvodari - 843.000 euro
18. Corona Braşov - 843.000 euro 

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite