Lovitură pentru Bianca Andreescu. Ce a obţinut canadianca de origine română după evoluţiile remarcabile din 2019

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bianca Andreescu
Bianca Andreescu

Bianca Andreescu, canadianca cu origini din România, este una dintre revelaţiile anului 2019 în circuitul feminin profesionist.

Bianca a jucat finala la Auckland şi a ajuns în semifinale la Acapulco, iar e azi ocupă locul 60 în lume, fiind cea mai bună jucătoare a Canadei în acest moment, peste mult mai cunoscuta Eugenie Bouchard.

Graţie evoluţiilor ei din acest an, Bianca a reuşit să obţină un wild card la turneul de la Indian Wells, socotit al cincilea Grand Slam al sezonului, deşi este doar un un turneu Premier Mandatory.

Bianca va fi pe tabloul principal la tragerea la sorţi care este programată în această noapte în California.

Alte cinci jucătoare au primit wild card; Amanda Anisimova, Taylor Townsend, Saschia Vickery, Jennifer Brady şi Jessica Pegula.

România le are pe taboul principal pe Simona Halep, Mihaela Buzărnescu şi Irina Begu, iar în calificări vor juca Ana Bogdan, Monica Niculescu şi Sorana Cîrstea.

Calificările încep azi, iar meciurile de pe tabloul principal miercuri, 6 martie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite