Halep lansează asaltul final asupra Şarapovei: Simona poate urca pe locul 2 după Stuttgart. Ce zice despre turneu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Halep (stânga) a pierdut finala de la Roland Garros, anul trecut, în faţa lui Şarapova
Halep (stânga) a pierdut finala de la Roland Garros, anul trecut, în faţa lui Şarapova

Constănţeanca de 23 de ani revine pe teren, la Stuttgart, turneul care începe de luni şi la finalul căruia vom putea asista la o rocadă între ocupantele locurilor 2 şi 3 în ierarhia WTA.

Simona Halep a depăşit-o deja pe Maria Şarapova în clasamentul „Road To Singapore“, realizat pe baza punctelor adunate în 2015, iar acum poate face acelaşi lucru şi în ierarhia mondială.

Rusoaica de 28 de ani a pierdut două din ultimele patru meciuri disputate, are un singur trofeu câştigat în acest an, la Brisbane, şi acum trebuie să apere titlul pe care l-a câştigat, în 2014, la Stuttgart. 

De partea cealaltă, Halep a adunat 24 de victorii, doar două eşecuri, şi trei titluri în acest an. Rezultatul? În ierarhia WTA, publicată săptămâna trecută, distanţa existentă între Şarapova şi Halep s-a redus la doar 319 puncte.

După turneul de la Stuttgart (20-26 aprilie) sunt şanse mari ca Halep să ajungă pe locul 2, în faţa rivalei ei din Rusia. Calculele sunt simple: în 2014, Şarapova a câştigat finala de la Stuttgart, iar acum are de apărat 455 de puncte. În schimb, Simona a fost eliminată în turul II şi n-are de apărat decât un singur punct. 

Pentru a trece deasupra Şarapovei, pe locul 2 WTA, constănţeanca de 23 de ani are nevoie de un rezultat mai bun decât cel pe care jucătoarea din Rusia îl va obţine în Germania.

Are un culoar dificil

La fel ca în 2014, românca va intra în concurs, la Stuttgart, direct în turul II. Dacă atunci a fost eliminată de Kuznetsova, acum Halep o va întâlni pe învingătoarea confruntării dintre Gabrine Muguruza (Spania, 20 WTA) şi Barbora Strycova (Cehia, 23 WTA). Simona a pierdut ambele întâlniri de până acum cu jucătoarea din Spania, ultima dată, în 2015, la Fed Cup, în timp ce bilanţul ei cu Strycova e de 1-1.

Dacă va trece de turul II, la Stuttgart, Halep ar putea avea următorul traseu până în finală:

*Sferturi: Radwanska (Polonia, 9 WTA)

*Semifinale: Wozniacki (Danemarca, 5 WTA)

*Finală: Şarapova (Rusia, 2 WTA)

Începând de marţi, turneul de la Stuttgart va fi transmis de Digi Sport 3 în România.

E un turneu bun cu multe jucătoare de top. Doar Serena lipseşte. Va fi un meci foarte greu pentru mine în turul II, primul pe zgură în 2015. Voi încerca să mă adaptez şi să-l câştig.   Nu contează locul în clasament. Contează să joc eu bine. Nu e vorba de maşini, nu e vorba de nimic. Am posibilităţi dacă vreau să-mi cumpăr. Vreau să joc pentru tenis şi pentru plăcerea de a juca. Simona Halep pentru Digi Sport  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite