US Open 2018: premii colosale, stadioane „scoase din ţiplă“, dar şi o mare problemă pentru jucători. Tot ce trebuie să ştii despre turneul de la New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ediţia din acest an a Grand Slamului de la New York oferă cele mai mari premii din istoria tenisului: 53 de milioane de dolari. Câştigătorii de la simplu vor lua câte 3,8 milioane.

Mai sunt două zile până la startul ultimului Grand Slam al anului. Pe arenele din parcul Flushing Meadows, americanii vor roi între stadioane, vor bea un Grey Goose Honey Moose (un cocktail cu vodcă, limonadă, lichior de zmeură si câteva rondele de pepene galben deasupra) şi vor aplauda execuţiile aşilor din tenis.

Condiţiile pe care le oferă organizatorii US Open 2018 sunt tot mai bune de la an la an, şi pentru jucători, şi pentru spectatori.  Pentru ediţia de acum, directorii turneului de la New York au mărit premiile până la un maxim istoric de 53 de milioane de dolari, în creştere cu 5 la sută faţă de 2017 şi cu 57 la sută mai mult faţă de 2013. US Open era oricum cel mai generos Grand Slam, dar cu această nouă infuzie de capital se bate orice record în materie de premii.

Campionii de la simplu vor primi câte 3,8 milioane de dolari (aproximativ 3,3 milioane de euro), o altă bornă nouă stabilită în tenis. În comparaţie, câştigătorii la simplu la Australian Open au primit câte 2,6 milioane de euro, cei de la Roland Garros câte 2,2 milioane de euro, iar învingătorii de la Wimbledon câte 2,53 milioane de euro.

Revenind la US Open, creşteri substanţiale au avut loc la toate nivelurile, începând cu primul tur al calificărilor şi până în vârf. Şi la dublu s-a ridicat mult ştacheta, campionii urmând să împartă un premiu de 700.000 de dolari.  Interesant este că US Open a fost primul turneu care a acordat premii egale la masculin şi la feminin, începând din 1973.

Imagine indisponibilă

Al doilea stadion cu acoperiş
„2018 e un an important în istoria noastră“, a spus Katrina Adams, directorul competiţiei. „Nu numai că e a 50-a aniversare a turneului, dar am încheiat procesul de cinci ani de modernizare a complexului Billie Jean King. Suntem gata pentru o creştere importantă“, a mai zis ea.
Într-adevăr, în ultimii cinci ani s-a investit masiv în complexul care găzduieşte meciurile. Vorbim de 600 de milioane de dolari, toate lucrările s-au încheiat la timp şi niciun cent nu a venit din fonduri publice.
În acest an, s-a pus un acoperiş retractabil şi pe a doua arenă, Louis Armstrong Stadium, căreia i s-a mărit şi capacitatea, la 14.000 de locuri. Noua arenă beneficiază de un sistem de ventilaţie natural, unic în lume, cu plăci de teracotă montate pe faţadă. Acoperişul se închide în şase minute, la fel ca pe arena principală Arthur Ashe. Acoperişul acesteia din urmă a fost inaugurat în 2016, după o investiţie de 180 de milioane de dolari.
La US Open avem acum cea mai mare arenă de tenis din lume, Arthur Ashe (23.771 de locuri), iar terenul Louis Armstrong este cel mai mare şi mai modern dintre stadioanele cu numărul doi de la Grand Slamuri.  Cu două terenuri cu acoperiş, turneul de la New York are asigurată o cursivitate a meciurilor pe aceste stadioane, indiferent de vreme.

Şi un mare minus
Spre deosebire de Wimbledon sau de alte turnee, unde e linişte de mormânt pe parcursul schimburilor de mingi, la US Open americanii vorbesc. Şi vorbesc mult. Iar la meciurile care se dispută cu acoperişul tras, această pălăvrăgeală continuă produce un zumzet deranjant petru jucători. 

Ce mai e nou în 2018
În afara creşterii premiilor şi a modernizării arenelor, ar mai fi de remarcat două aspecte. Anul trecut, în calificările de la US Open, s-au făcut două experimente.  Primul a fost un cronometru, care măsoară perioada de încălzire de 7 minute şi cele 25 de secunde pe care un jucător aflat la seviciu poate să şi le ia între puncte. Această regulă va fi aplicată în acest an la toate meciurile.
Al doilea experiment, „off-court-coaching“, le permite antrenorilor din tribună să facă anumite semnale către jucători chiar între puncte. S-a luat decizia ca această comunicare non-verbală între antrenori şi tenismeni să fie permisă doar la meciurile din calificări şi cele de juniori.

Se celebrează cinci decenii de existenţă
Turneul de la New York a fost înfiinţat în 1881, acum 137 de ani, sub denumirea de „campionate naţionale“, şi avea porţile deschise doar pentru amatori. Abia în 1968, acum 50 de ani, s-a permis accesul tuturor jucătorilor profesionişti. Pentru a marca cele cinci decenii de existenţă la nivel înalt, organizatorii turneului vor organiza câteva evenimente speciale: cei 50 de câştigători din ‘68 încoace (27 la băieţi şi 23 la fete)  vor fi onoraţi pe teren. Se vor organiza partide între legende, iar spectatorii vor putea participa la un experiement virtual: vor urmări partida câştigată de Arthur Ashe în 1968 ca şi cum ar sta în primul rând. Ashe, care a fost locotenent în armata americană, va fi onorat de asemenea de academia militară pe 3 septembrie.

Cum s-au mărit premiile la US Open
Tur 2018 2017
Turul 1 54.000  50.000
Turul 2 93.000 86.000
Turul 3 156.000 144.000
Optimi 266.000 253.000
Sferturi 475.000 470.00
Semifinale  925.000 920.000
Finală 1.850.000 825.000
Câştigător: 3.800.000 3.700.000

Tragere la sorţi US Open
 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite