FOTO Formula 1, mai puţin sexy din acest sezon: Şefii sportului renunţă la celebrele manechine. Cu cine le vor înlocui

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fanii automobilismului au primit o veste tristă cu puţin timp înainte ca noul sezon să debuteze la 25 martie cu Marele Premiu al Australiei.

Formula 1 a fost mereu despre maşini spectaculoase şi femei frumoase. Din păcate pentru iubitorii sportului, începând din acest sezon, reprezentantele sexului frumos vor fi eliminate din această ecuaţie.

Asta deoarece şefii sportului au considerat că vremurile în care manechinele se plimbau în zona de start, sub privirile admirative ale suporterilor şi telespectatorilor, au trecut. „Chiar dacă prezenţa fetelor în zona boxelor a început de acum câteva decenii, considerăm că, astăzi, această tradiţie nu mai reflectă valorile sportului nostru şi e în contradicţie cu normele societăţii moderne. Acest obicei nu mai e potrivit pentru fanii Formulei 1“, a explicat Sean Bratches, directorul comercial al F1.

Nu se ştie cu exactitate care erau veniturile fetelor din Formula 1, însă cele mai multe dintre ele se aflau la începutul carierei lor în lumea modei. 

După decizia şefilor Formulei 1, în locul fetelor vor fi folosiţi juniori care practică kartingul. Bineînţeles, anunţul a stârnit nemulţumirea fanilor F1 pe reţelele de socializare, însă decizia rămâne bătută în cuie.

Până şi fostul şef al Formulei 1, Bernie Ecclestone (87 de ani), s-a arătat deranjat de această schimbare. „Aceste fete nu făceau nimic rău. Erau bine îmbrăcate. De acum încolo, putem spune că, de fapt, nu vrem ca oamenii să meargă nici la prezentările de modă“, a spus Ecclestone.

image
image
image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite