Real - Galatasaray / Fatih Terim: „Madrilenii au fost mai buni, calitatea celor două echipe nu este aceeaşi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Real Madrid a învins-o pe Galatasaray Istanbul FOTO Reuters
Real Madrid a învins-o pe Galatasaray Istanbul FOTO Reuters

Real Madrid - Galatasaray Istanbul / Galatasaray a fost învinsă de Real (3-0) în meciul disputat miercuri pe Santiago Bernabéu, din sferturile Champions League.

Tehnicianul echipei din Turcia, Fatih Terim, consideră că formaţia sa a făcut toate eforturile de care a fost capabilă, însă s-a văzut că a jucat contra campioanei Spaniei: „După cât am muncit şi cât ne-am antrenat, nu ne aşteptam să primim gol atât de repede. Real a dominat, trebuie să admit acest lucru, iar returul de la Istanbul va fi foarte greu. Înainte de meci, speram să avem mai multe şanse în cea de-a doua manşă, dar nu va fi aşa. 

Fotbaliştii mei au dat tot ce au putut, dar trebuie să înţeleagă că la acest nivel orice şansă de gol trebuie fructificată. Trebuie să nu ai emoţii. Am fi putut marca măcar o dată sau de două ori. Un gol în prima repriză ar fi schimbat soarta meciului. Calitatea celor două echipe nu este aceeaşi şi nu poţi face tot timpul ce îţi doreşti. Meciul de la Istanbul va fi foarte greu, pentru că Real e foarte aproape de semifinale. Ne e tocmai uşor să recuperezi trei goluri, dar vom da tot ce avem mai bun“. Real Madrid a învins Galatasaray cu scorul de 3-0, pe teren propriu, în prima manşă a sferturilor de finală Champions League. Spaniolii au obţinut victoria prin golurile marcate de Cristiano Ronaldo (9'), Karim Benzema (29') şi Gonzalo Higuain (73').

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite