Englezii desconsideră echipa lui Şumudică: ce decizie a luat West Ham în privinţa returului cu Astra

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Burke (stânga) şi Junior Morais au avut un duel aprig la Londra. FOTO: GettyImages
Burke (stânga) şi Junior Morais au avut un duel aprig la Londra. FOTO: GettyImages

Fotbalul englez la nivel de cluburi are un bilanţ zdrobitor în confruntările cu echipele româneşti, ceea ce a contribuit, probabil, la hotărârea tehnicianului „ciocănarilor“.

Liga Europa, cel puţin în fazele preliminare, continuă să fie tratată cu un oarecare dezinteres de echipele care provin din Italia şi din Anglia.

Având campionate dure, întinse pe durata unor sezoane-maraton – Serie A şi Premier League au câte 38 de runde – cluburile din „Cizma“ şi cele din Peninsulă pun mai mereu întrecerile interne înaintea celei de a doua competiţii europene intercluburi. Strategia rămâne neschimbată, chiar şi atunci când aceste grupări sunt cu cuţitul la os, în pericol de eliminare.

Tocmai de aceea, potrivit „The Daily Telegraph“, West Ham va aborda returul cu Astra Giurgiu cu rezervele, chiar dacă un eventual eşec în turul III preliminar al Ligii Europa va însemna sfârşitul parcursului european în actuala stagiune. 

Antrenorul „ciocănarilor“, Slaven Bilici, e hotărât să utilizeze, la Giurgiu, o formulă din care vor face parte, în mare, fotbaliştii tineri. Oamenii de bază vor fi păstraţi pentru prima partidă a londonezilor în Premier League, duminică, pe terenul celor de la Arsenal.

„Bilici e gata să trimită în teren o echipă formată din rezerve, riscând viitorul echipei în Liga Europa. Croatul e dezamăgit de modul în care West Ham a fost arbitrată până acum în competiţie, iar acum cântăreşte dacă sezonul merită riscat pentru Liga Europa. E clar că Bilici va titulariza câţiva jucători tineri, dar şi câteva rezerve în meciul de la Giurgiu, într-o mişcare care ar putea să-i enerveze pe fanii lui West Ham, care au venit deja în România“, a scris „The Daily Telegraph“, citat de prosport.ro.

Oricum, Bilici e şi obligat să se descurce fără trei jucători de bază. Atacantul ecuadorian, Enner Valencia, marcatorul primului gol în jocul tur, s-a şi accidentat în partida respectivă şi va lipsi până în luna decembrie. Un alt vârf, Andy Carrol, e indisponibil de mai mult timp, iar fundaşul James Collins a fost eliminat în prima manşă cu Astra, devenind suspendat pentru retur.

Repetiţie ratată în ultimul amical

West Ham a disputat un amical, duminică, la Londra, întâlnind Werder Bremen în ultimul test înaintea returului cu Astra. Englezii au pierdut cu 1-2, însă rămân optimişti că pot obţine calificarea în play-off, după meciul din România.

„Mergem în România şi nu ne gândim decât să câştigăm acest meci. Sperăm să ajungem în faza următoare. E interesant pentru noi să jucăm contra unor asemenea adversari“, a declarat fundaşul Reece Oxford (16 ani).

„Nu e ideal să mergem în România cu trei zile înainte de startul sezonului din Premier League, când vom întâlni Arsenal. Dar avem destui jucători buni ca să mergem în România şi să câştigăm meciul confortabil“, a adăugat mijlocaşul Mark Noble.

Calificare = câştigarea titlului

Simţind că sunt aproape de o mare performanţă, cei de la Astra susţin că eliminarea celor de la West Ham ar echivala cu câştigarea campionatului în România!

„Ar fi ca şi cum am câştiga titlul. Pentru că, în momentul în care scoţi o echipă cotată la 150 de milioane de lire, înseamnă că ai valoare. Numai tripleta din atac, Valencia, Payet şi Zarate valorează peste 50 de milioane de lire“, a declarat antrenorul Marius Şumudică. 

20 de calificări şi patru eliminări e bilanţul echipelor englezeşti în confruntările cu formaţiile din România.

West Ham în confruntările cu echipele româneşti

Sezon Competiţia Rezultate Deznodământ

1980-1981 Cupa Cupelor West Ham – Poli Timişoara 4-0 şi 0-1 Calificare

1999-2000 Cupa UEFA Steaua – West Ham 2-0 şi 0-0 Eliminare

Târgu-Mureş, tentativă de a limita proporţiile dezastrului

După o înfrângere categorică, acasă, 0-3 cu Saint-Etienne, vicecampioana României va juca, joi seară  (ora 21.00, Sport.ro), în Franţa, în manşa secundă. Având în vedere scorul din tur şi diferenţa uriaşă de clasă care s-a văzut între cele două grupări, singurul obiectiv al mureşenilor e evitarea unui dezastru şi mai mare. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite