Echipa „petardelor“ de la Euro 2016 începe cu un român: cum arată clubul „select“ în care avem un reprezentant
0Având în vedere că, după Ucraina, România a fost a doua naţională eliminată de la Campionatul European, nu e de mirare că specialiştii au inclus un om şi din echipa lui Iordănescu în primul „11“ al jucătorilor care au dezamăgit în Franţa.
Ciprian Tătăruşanu a avut partea sa de vină la golul încasat de la Giroud, în confruntarea cu Franţa, şi a ieşit total aiurea din poartă, atunci când albanezul Sadiku a punctat pentru 1-0 în întâlnirea de la Lyon.
Prin aceste două gafe, goalkeeper-ul legitimat la Fiorentina şi-a „câştigat“ locul în echipa „petardelor“ de la Euro 2016. Ea a fost alcătuită de cei de la Calciomercato, jurnaliştii italieni notând, potrivit Digi Sport, că greşeala comisă de Tătăruşanu, în meciul cu Albania, a contribuit la eliminarea României încă din faza grupelor.
Totuşi, „Tătă“ se poate consola cu faptul că se află într-o companie „selectă“, alături de nume uriaşe, precum Lewandowski şi Ibrahimovici.
Iată cum arată echipa „petardelor“:
Tătăruşanu (România) - Lichsteiner (Elveţia), Pepe (Portugalia), Alaba (Austria), Evra (Franţa) - Konoplyanka (Ucraina), Kovacici (Croaţia), Gotze (Germania) - Lewandowski (Polonia), Ibrahimovici (Suedia), Kane (Anglia)
Antrenor: Leonid Slutsky (Rusia)