Doi români joacă, sâmbătă, la Australian Open: Tecău şi Olaru au fost programaţi la Melbourne. Când vor intra pe teren
0Cele cinci românce aflate pe tabloul de simplu au fost eliminate. Iubitorii tenisului din ţară urmăresc acum parcursul celor doi jucători de la dublu masculin, plus traseul singurei fete pe care o mai avem la dublu feminin.
Florin Mergea şi Rohan Bopanna au ajuns, vineri, în optimile de la Australian Open, proba de dublu masculin, după cum „Adevărul“ a explicat aici.
Ei pot fi însoţiţi în această fază de perechea Tecău – Rojer, în timp ce în proba de dublu feminin, perechea Olaru – Bonaventure ţinteşte şi ea turul III.
Iată programul românilor aflaţi în cursă, în probele de dublu, pentru ziua de sâmbătă:
*Olaru – Bonaventure vor juca în primul meci al zilei pe terenul numărul 13. Partida se va juca în noaptea de vineri spre sâmbătă, de la ora 2, ora României. Adversarele cuplului româno-belgian vor fi rusoaicele Pavlyuchenkova – Vesnina.
*Tecău – Rojer vor juca în al doilea meci al zilei pe terenul numărul 8. Cum prima partidă e programată de la ora 2, ora României, probabil, Tecău şi Rojer vor intra pe teren, undeva în jurul orei 4 dimineaţa, ora României. Ei vor înfrunta perechea Becker – Thiem.