Derby de Liga a patra cu casa închisă: s-au vândut toate biletele la Rapid - Steaua. Oaspeţii pornesc ca favoriţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciul de Liga a patra dintre Academia Rapid şi CSA Steaua suscită un interes enorm printre fani. Giuleştenii au cumpărat toate biletele disponibile, iar oaspeţii au primit 1.000 de tichete.

Aflate în luptă directă pentru promovarea în Liga a treia, Academia Rapid şi CSA Steaua joacă în această seară pe Giuleşti, de la ora 19.15, în direct pe Telekom Sport 2. 

Meciul se va disputa cu tribunele pline, toate biletele disponibile fiind vândute. Astfel, circa 10.000 de fani, printre care şi 1.000 de stelişti, vor asista la această partidă. La pariuri, CSA Steaua e mare favorită cu o cotă de 1.6, în vreme ce gazdele au peste 4 la victorie. 

Până acum, trupa lui Marius Lăcătuş şi Ion Ion nu a făcut niciun pas greşit, în vreme ce Pancu şi compania au înregistrat un egal, 0-0, pe terenul lui Comprest. 

Meci doar pentru orgolii
Sistemul de promovare de la Liga a IV-a este atât de ciudat, încât rezultatul acestui joc va contra foarte puţin. Astfel, la finalul sezonului regulat se organizează un play-off între primele patru echipe, iar la startul acestui play-off prima echipă porneşte cu trei puncte, a doua cu două puncte, a treia cu un punct şi a patra cu niciunul. Astfel, CSA Steaua şi Academia Rapid luptă în acest sezon regulat pentru a începe play-off-ul doar cu un punct în plus. În plus, campioana municipală va juca un meci de baraj cu o altă câştigătoare de liga a patra, dintr-un judeţ vecin pentru a accede în Liga a treia. 


Top 4 din Liga a IV-a
1.Academia Rapid 7 6 1 0 26-1 19p
2. CSA Steaua 6 6 0 0 45-1 18p
3. Carmen Bucureşti 6 5 0 1 26-7 15p
4. AFC Asalt 6 4 1 1 27-12 13p

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite